UPDATE 17.10.2014, ora 16.00: Surse din FRF ne-au dezvăluit că Victor Piţurcă n-a mai plătit nicio clauză de reziliere, deşi contractul cu FRF stipula aşa ceva.
……………………………………………………..
UPDATE / În acest moment, în campionatul din Arabia Saudită sunt trei antrenori români: Victor Piţurcă (58 de ani, Al Ittihad), Laurenţiu Reghecampf (39 de ani, Al Hilal) şi Eusebiu Tudor (40 de ani, Al Shoalah).
UPDATE / Victor Piţurcă a semnat un contract pe un an şi şapte luni cu Al Ittihad (Arabia Saudită). Valoarea contractului este de 4,5 milioane de euro pentru întregul staff tehnic, format din secunzii Eugen Neagoe, Valeriu Răchită, Gabriel Boldici, Dan Apolzan, Martin Tudor, preparatorul fizic Marius Dima, directorul sportiv Ovidiu Costeşin. Piţurcă va susţine mâine o conferinţă de presă.
Tot mâine, noua echipă a lui Victor Piţurcă are meci de campionat pe teren propriu, cu AL Khaleej.
UPDATE / Victor Piţurcă vrea să-l transfere la Al Ittihad şi pe stelistul Cristian Tănase.
UPDATE / Arabii sunt fericiţi. Au început să posteze pe reţelele de socializare mesaje de bun venit pentru Victor Piţurcă. Presa de la Jeddah l-a şi pus pe Victor Piţurcă în postura de comandant al liderului campionatului din Arabia Saudită.
UPDATE / Lucrurile nu sunt foarte clare în ceea ce privesc termenii rezilierii. FRF a solicitat 400.000 de euro, dar Victor Piţurcă nu a vrut să plătească această sumă. Surse apropiate fostului selecţioner susţin că Victor Piţurcă ar fi luat în calcul demisia din funcţia de angajat al Federaţiei, astfel încât, potrivit legislaţiei muncii, să nu fie obligat să plătească niciun fel de despăgubire pentru o perioadă în care nu a prestat servicii pentru care a fost angajat.
UPDATE / Site-ul frf.ro a anunţat: ”Federația Română de Fotbal și Victor Pițurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecționer al echipei naționale a României, precum și contractele celorlalți membri ai staff-ului primei reprezentative.
UPDATE / Presa de la Jeddah susţine că Victor Piţurcă va ajunge în această seară în Arabia Saudită cu cei opt colaboratori români pe care i-a cooptat în staff-ul său.
Plecarea lui Victor Piţurcă (58 de ani) de la echipa naţională este doar o chestiune de timp. Negocierile dintre selecţioner şi reprezentanţii lui Al-Ittihad au continat azi, la Bucureşti.
Eugen Neagoe, ”secundul” şi vărul lui Piţi, s-a întâlnit cu oficialii formaţiei din Arabia Saudită, pentru a stabili ultimele detalii ale mutării (VIDEO AICI).
Negocierile privind plecarea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad au continuat astăzi. Eugen Neagoe s-a întâlnit cu oficialii grupării arabe prezenţi la Bucureşti, pentru a pune la punct ultimele detalii.
De asemenea, urmează ca Victor Piţurcă să se întâlnească personal cu şefii grupării arabe.
Favorit să preia echipa naţională a României, după plecarea lui Piţurcă, este Cosmin Contra (DETALII AICI).