ACTUALIZARE 31 martie. Antrenorul lui Turris, Erik Lincar, a postat un mesaj codificat pe instagram: ”This is football!!!Not……”. Acesta este fotbal!!! Nu…”.

După fluierul final, antrenorul echipei teleormănene, Erik Lincar, 40 de ani, s-a bucurat ostentativ în fața tribunei oficiale, iar spiritele s-au încins. Jucătorul Mădălin Ciucă a sărit primul să-l strângă de gât pe Erik Lincar, apoi fostul antrenor al rivalei CSU Craiova a fost transformat în sac de box la marginea terenului. Speriat, Lincar a luat-o la fugă spre vestiare, unde susține că a fost prins și bătut de antrenorii echipei gazdă Adrian Filip și Vali David. Fanii au aruncat cu scaune spre teren și au încercat să sară gardul, dar au fost opriți de jandarmi.

„Aveam un pariu cu președintele meu, că o să câștigăm. M-am bucurat, normal, dar lumea nu știu cum a interpretat. Domnul Ciucă (n.r – Mădălin Ciucă) a venit și m-a luat de gât la final. Poate la nervi, era supărat…

Dar ce m-a deranjat este că, după ce am fugit de frică, antrenorii de la Craiova m-au urmărit și neavând cheia de la vestiar m-au prins și m-au luat la pumni. Nu cred că asta este imaginea echipei domnului Mititelu. Noroc că în tinereţe am făcut box şi m-am eschivat foarte bine. Am reuşit să evit nişte pumni şi picioare, dar voi merge mâine la doctor, am dureri groaznice în zona spatelui. Am fost lovit la ureche şi gât, chiar în faţa vestiarului. Ştiu cine a făcut-o! A fost cineva din staff. Este vorba despre domnii antrenori David și Filip, principalul și secundul.

Noroc că m-am eschivat și am reușit să evit niște pumni și picioare, dar voi merge mâine la doctor, am dureri groaznice în zona spatelui.

Le-am zis domnilor arbitri despre ceea ce am pățit, dar ei au spus că nu au văzut. Pe Ciucă l-au văzut și i-au oprit carnetul de joc”, a declarat Erik Lincar, pentru Digi Sport.

”Am urechea bandajată, pe gât sunt zgâriat. Noroc că am câţiva bodyguarzi pe aici şi s-au băgat pentru mine. Nu am făcut semne obscene”, a completat Lincar la Telekom.

Erik Lincar a fost antrenor la CSU Craiova în sezonul 2013-2014

Tensiunile dintre cele două pretendente la promovarea în Liga 2 s-au acumulat încă de la meciul tur, scor 1-1. În septembrie, aproximativ 1.500 de fani craioveni au făcut deplasarea la Turnu Măgurele, iar forțele de ordine nu i-au lăsat să pătrundă pe stadion, după ce ar fi scandat obscenități și l-ar fi înjurat pe Liviu Dragnea, considerat protectorul echipei teleormănene.

U CRAIOVA 1948 SA – TURRIS OLTUL TURNU MĂGURELE  0-1
A marcat: Adrian Voicu 47

U Craiova: Chindriş – Negru, Dănănae, M. Avram, Grecu (Al. Avram 61) – Keita (Raicea 38), Tănase (Moţ 80), Ciucă (cpt.), Răducanu – Bălan, Codoban (Criştiu 68)
Antrenor: Adrian Filip

Turris: Dumitrescu – Juncănaru, Sălcianu, Matei (cpt.), Mitrea – Trancă (Tescan 38), Cruceru (Pencea 61), Savin, Ciobanu (Dragu 77) – Voicu, M. Vlad (Pahonţu 70)
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin); Spectatori: 700; Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenţi: Romică Bârdeş (Piteşti) şi Gheorghiţă Bălan (Piteşti).


Citește și: GALERIE FOTO | Imagini de la petrecerea de nuntă a Liei Olguța Vasilescu și a lui Claudiu Manda. Sala a fost decorată cu florile preferate ale fostului ministru

Urmărește-ne pe Google News