De aici, drumul său a luat-o numai în jos şi argentinianul a ajuns să fie tratat ca un „sclav”. „Eroul de la Roma” a fost împrumutat la Orduspor şi la Mersin, dar nicăieri n-a dat randament. În vara trecută, Galata l-a cedat gratis la Deportivo La Coruna, dar nici aici n-a stat mult, fiindcă a fost vândut la Al-Wasl, echipa la care a antrenat nu cu mult timp în urmă şi Diego Armando Maradona. Acolo a fost certu de celebrul Hector Cuper. Însă tehnicianul argentinian n-a rezistat mult şi noul antrenor, brazilianul Jorginho, fost campion mondial în 1994, nu l-a mai vrut.
La arabi, zona devenită un fel de El-Dorado la care visează mulţi jucători şi antrenori din România, viaţa nu este chiar atât de frumoasă cum pare din exterior. Clubul Al-Wasl, din Emiratele Arabe Unite, i-a arătat lui Culio reversul medaliei. Jucătorii care intră în conflict cu clubul o păţesc mai rău ca-n ligile inferioare din România. Culio a plecat de la club şi şefii au decis să-l dea afară. Avocaţii lui Culio au încercat să negocieze cu arabii ca jucătorul să primească restul contractului. Arabii au propus 50 la sută din contract, apoi au propus varianta cu 78 la sută, dar în zece tranşe.
Cum îşi bat arabii joc de jucători
Culio n-a mai fost primit la echipă în vară, când coechipierii săi s-au pregătit în Germania. L-au lăsat în Emiratele Arabe Unite, dar clubul era închis. Culio şi-a plătit din banii lui un preparator fizic, dar nu avea voie să intre în stadion. Acolo era doar un portar, care n-a vrut să-i aprindă lumina, nu s-a sinchisit să dea drumul la apă şi nu i-a dat nici măcar o minge ca să aibă cu ce să se antreneze. Culio a înregistrat tot acest tratament ca să aibă probe în războiul pe care l-a declanşat la FIFA împotriva fostului său club. FIFA va da o decizie în acest caz abia în aprilie 2015. Jucătorul argentinian a fost transferat provizoriu, tot de FIFA, la UD Las Palmas.
VIDEO AICI.