După demisia lui Ioan Ovidiu Sabău, Viorel Moldovan părea favorit în a prelua conducerea băncii tehnice a bănăţenilor. Surpriză, însă, vineri, când site-ul oficial al clubului a anunţat că Vladimir Petrovici a semnat cu FC Timişoara un contract pe două sezoane.

“Am venit la un club mare, care a avut rezultate în ultimii ani şi care are jucători de calitate”, a declarat Petrovici.

La majoritatea echipelor pe care le-a antrenat, tehnicianul a folosit trei vârfuri, axându-se pe un joc foarte ofensiv şi agresiv, exact ce îşi doresc fanii bănăţenilor.

A stârnit o bătaie generală

Anul trecut, Petrovici a stârnit o bătaie generală la partida din turul trei preliminar al Ligii Europa, dintre Steaua Roşie Belgrad şi Dinamo Tbilisi. În tur, georgienii câştigaseră cu 2-0, iar la Belgrad, sârbii conduceau cu 5-2. În minutul 90+2, mingea a ieşit în aut, iar tehnicianul s-a prefăcut că opreşte balonul, dar l-a lăsat să treacă şi l-a protejat de un gruzin care voia să reia repede jocul. Fotbalistul l-a îmbrâncit, iar banca tehnică a belgrădenilor s-a năpustit asupra agresorului.

Este simbol la Steaua Roşie Belgrad

Petrovici este unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat spaţiul ex-iugoslav, fiind unul dintre simbolurile de la Steaua Roşie. A evoluat în 257 de partide pentru belgrădeni şi a antrenat echipa în două rânduri, ultima oară în sezonul recent încheiat, când a fost demis în momentul în care formaţia se afla pe primul loc.

Fostul mijlocaş a mai trecut, ca fotbalist, pe la Arsenal Londra, Antwerp, Standard Liege şi Nancy, iar ca antrenor a câştigat Cupa Iugoslaviei cu Steaua Roşie Belgrad (1996), eventul în China (2005) şi a ieşit vicecampion european la tineret, în 2004, cu Serbia şi Muntenegru.

Sabău, spre FC Vaslui

Fostul tehnician al Timişoarei, Ioan Ovidiu Sabău (foto), este foarte aproape să preia FC Vaslui. După ce s-au vehiculat mai multe nume, se pare că “Moţul” este favorit pe lista lui Adrian Porumboiu, preşedintele moldovenilor. În prezent, Sabău se află în Germania, alături de soţia sa, care va suporta zilele următoare o intervenţie chirurgicală complicată.

Urmărește-ne pe Google News