Staff-ul tehnic, administrativ, jucătorii şi apropiaţii echipei constănţene, printre care s-a aflat și Stere Halep, tatăl Simonei Halep, s-au reunit la restaurantul IAKI în lipsa managerului tehnic, Gheorghe Hagi, care a fost nevoit să absenteze din cauza unor probleme personale, informează academiahagi.tv.

FC Viitorul va intra în vacanţă vineri seară, după încheierea meciului din deplasare cu Dinamo Bucureşti, din ultima etapă a Play-Off-ului Ligii I.

Urmăriţi în continuare câteva imagini de la petrecerea de final de sezon a Viitorului.

Gică Hagi nu a mai participat, ca de obicei, la conferința de presă organizată înaintea meciurilor. În fața jurnaliștilor s-a prezentat antrenorul Cătălin Anghel.

Ianis Hagi prevede că meciul cu Dinamo va fi multe goluri. Fiul lui Gică Hagi a dat de înțeles că partida din Ștefan cel Mare ar putea fi ultima la Viitorul, urmând ca în vară să se decidă trecerea lui la Fiorentina. 

Viitorul va termina pe locul 5, indiferent de rezultatul partidei cu Dinamo, și va juca în Europa League. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

 
 

Urmărește-ne pe Google News