Cristian Ganea (25 de ani) a prins contractul vieții. Din vară, fundașul stânga de la Viitorul se va transfera la Athletic Bilbao, pentru care va semna un angajament valabil pe trei sezoane.

Viitorul a ajuns la un acord cu Ahletic Bilbao pentru transferul lui Cristi Ganea! A copilărit printre basci

Se știe, Athletic Bilbao nu acceptă jucători străini. Lui Cristi Ganea i-au dat „derogare”, deoarece jucătorul născut în județul Bistrița a copilărit la Bilbao, acolo unde părinții săi s-au stabilit de peste 20 de ani.

„Athletic Club Bilbao și FC Viitorul au ajuns la un acord de principiu pentru transferul jucătorului Cristian Ganea la gruparea bască, începând cu data de 1 iulie 2018. Ganea va semna pe trei sezoane cu Athletic Club Bilbao (2018/2019, 2019/2020 și 2020/2021), cu opțiunea să-și prelungească contractul pentru un sezon suplimentar.

Cristian Ganea va fi jucătorul Viitorului până pe 30 iunie 2018, astfel încât va juca restul sezonului 2017-2018 pentru campioana României”, au anunțat cei de la Viitorul pe site-ul oficial.

CITEȘTE ȘI: 

Regele Mihai a dat numele unei echipe de fotbal. Formația a rezistat 10 ani, după care a fuzionat cu un club al Primăriei. Povestea echipei

 
 

Urmărește-ne pe Google News