S-a întâmplat ultima oară luni seară, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. Petrolul, care cu numai trei zile înainte învinsese Steaua la București cu 1-0 (prima victorie a prahovenilor contra roș-albaștrilor, în campionat, din 1999!) a pierdut confruntarea cu Viitorul mai clar decât o arată scorul (1-2). La mijlocul lunii trecute, aceeași poveste: pe 15 martie, Pandurii a făcut spectacol cu Steaua (3-1), pentru ca doar patru zile mai târziu să fie făcută una cu pământul de Viitorul (0-4).

De menționat că trupa lui Hagi a scos punct sau puncte din fiecare duel cu cele cinci învingătoare ale roș-albaștrilor, în condițiile în care în nici una dintre respectivele partide nu pornea ca favorită, în nici un caz ca favorită certă! Acestea fiind spuse, ce șanse erau ca Viitorul să nu piardă în fața echipelor care bătuseră Steaua? Pentru început, am lăsat matematica ”să vorbească”. Din totalul de 243 de variante de rezultate pe care Viitorul le putea obține contra celor cinci formații (cinci victorii din tot atâtea posibile, patru victorii și o remiză, patru victorii și o înfrângere și așa mai departe, până la cinci înfrângeri din tot atâtea posibile), constănțenii au ieșit neînvinși în 32 de variante.

Dumitru Dragomir nu crede în coincidențe

Ceea ce înseamnă că, din punct de vedere matematic, Viitorul avea 13,17% să ia puncte tuturor echipelor care au învins campioana României. Ne-am gândit că respectivul procent li s-ar putea părea unora cam mic, determinându-i să născocească cine știe ce scenarii absurde despre aranjamente, invocând relația de rudenie (naș-fin) dintre Gică Hagi, patronul și antrenorul Viitorului, și Gigi Beali, patronul Stelei. Prin urmare am cerut părerea unui om care a condus ani buni fotbalul românesc, știindu-i toate dedesubturile.

”Nu cred în coincidențe. Echipele care au bătut-o pe Steaua în campionat s-au încurcat apoi cu Viitorul pentru că antrenorul Gheorghe Hagi are valoare, la fel ca și echipa lui. Hagi a dovedit că are valoare ca antrenor, iar rezultatele bune ale Viitorului i se datorează în mare măsură”, ne-a declarat ieri Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF (1996-2013). Caz rezolvat, prin urmare.

CAZUL 1

Etapa a 5-a: Steaua – Ceahlăul 0-1

Etapa a 7-a: Viitorul – Ceahlăul 2-0 (cotă 2.00) (Viitorul nu câștigase până atunci)

 

CAZUL 2

Etapa a 12-a: ASA Tg. Mureș – Steaua 1-0

Etapa a 13-a: Viitorul – ASA Tg. Mureș 0-0 (cotă 3.05)

 

CAZUL 3

Etapa a 18-a: Steaua – Rapid 0-1

Etapa a 19-a: Rapid – Viitorul 0-0 (cotă 3.30)

 

CAZUL 4

Etapa a 21-a: Pandurii – Steaua 3-1

Etapa a 22-a: Viitorul – Pandurii 4-0 (cotă 3.05)

 

CAZUL 5

Etapa a 25-a: Steaua – Petrolul 0-1

Etapa a 26-a: Petrolul – Viitorul 1-2 (cotă 5.00)

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News