Bosniacul Grahovac, portarul celor de la Iași, a recunoscut că a fost gol.
”A fost gol la lovitura liberă executată de Iancu, eu zic că a fost gol, dar nu am văzut reluarea, nu am văzut la tv ce s-a întâmplat, dar eu am văzut gol. M-am gândit să-i spun arbitrului, dar a plecat de acolo la domnul Hagi la bancă pentru că a protestat și după aia a trecut.
Asta e, mie îmi place fair-play-ul. Am spus după meci, dar a plecat departe de mine. Dar i-am spus lui Iancu imediat după ce s-a terminat faza că a fost gol”, a declarat Grahovac.
”Eu i-am spus arbitrului că mi-a zis portarul că a fost gol, dar s-a întors și a plecat, nu mi-a zis nimic. A fost gol, am revăzut faza, i-aș ruga să fie mai atenți, dacă ne egala Iașiul, golul conta foarte mult”, a spus și Gabi Iancu.
Crețu a sărit la gâtul primarului
Alexandru Crețu a sărit la gâtul primarului din iași, care a lăsat echipa baltă.
„Primarul stă doar pe la televizor. El este ocupat cu campania electorală. Nu e normal. Să vină la echipă că ne este greu fără susţinere. Îi era bine când stătea pe lângă noi şi îl vedea lumea. Atunci eram cei mai buni băieţi pentru el. Eu mai am contract până la vară şi cât sunt aici vreau să îmi fac treaba bine, dar văd că nu suntem ajutaţi deloc. Cum vreţi să facem treabă fără să fie lângă noi oamenii de decizie?”, a spus Crețu.