La finalul acestui meci, patronul-antrenor al echipei dobrogene, Gică Hagi, s-a arătat extrem de fericit pentru performanţa echipei sale.

„Mă bucur pentru această performanţă şi pentru aprecierile primite. E un moment foarte bun al nostru. Am muncit mult, după ce, în vară, am schimbat o echipă. În acest moment, echipa arată bine. Am jucători buni, de perspectivă”, a declarat Hagi la Dolce Sport.

Fostul mare fotbalist a continuat: „Sperăm să rămânem sus. Am o echipă care arată bine, tânără, imprevizibilă, dar care a arătat constanţă în ultimele meciuri”.

FC Viitorul a urcat pe prima poziţie a clasamentului după ce Steaua a fost învinsă de Astra, la Giurgiu.

Hagi merge pe strada lui

În ceea ce priveşte anunţul făcut de CSA Steaua conform căruia va înfiinţa, sub conducerea lui Marius Lăcătuş, o echipă de fotbal pe care o va înscrie în Liga a IV-a, Hagi a declarat: „Suntem în România şi se poate întâmpla orice. Eu merg acum pe strada mea, dar cluburile mari trebuiesc respectate”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News