„După o pauză de mai bine de două luni de la ultimul antrenament efectuat pe stadionul Central (12 martie 2020), echipa noastră a reluat pregătirile înaintea disputării ultimelor 12 etape din acest sezon”, precizează FC Viitorul.

În prezenţa managerului tehnic Gheorghe Hagi şi a celorlalţi tehnicieni ai echipei, jucătorii de la Viitorul au efectuat sâmbătă prima lor şedinţă de pregătire pe propriul stadion, respectând normele de siguranţă solicitate de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19, potrivit Agerpres.

Jucătorii s-au pregătit în grupuri de câte patru, aceste şedinţe de antrenament urmând să continue şi în zilele următoare, adaugă gruparea constănţeană, aflată pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii 1 de fotbal.

În Liga 1 există un fotbalist contaminat. Acesta este de la FC Voluntari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News