3919-128018-xxz.jpg

Conducătorul clubului elen, care are afaceri şi în România, ar fi dispus să preia Rapidul. El ar urma să fie ajutat de Viorel Hrebenciuc, politicianul urmând să deţină funcţia de preşedinte al formaţiei feroviare.

George Copos neagă această variantă

“Este o diversiune, nu ştiu nimic despre aşa ceva. Hrebenciuc e un mare suporter stelist, cum să vină la Rapid? La echipa din Giuleşti nu e nevoie numai de bani, e nevoie şi de suflet. Nu este absolut nimic adevărat!”, a negat categoric acţionarul majoritar al “vişiniilor”, George Copos. Acest zvon a fost lansat de preşedintele CA de la Dinamo, Nicolae Badea, care a afirmat la Realitatea TV: “Rapid a fost preluat de domnul Hrebenciuc, împreună cu nişte investitori. Sunt români şi greci şi vor să facă un contract de cesiune cu obligaţiile pe care şi le-a asumat Taher. Negocierile au decurs foarte bine”.

Pe de altă parte, Copos a mărturisit că încă îl mai aşteaptă pe fostul investitor Fathi Taher la discuţii: “O să îl mai aştept câteva zile pe domnul Taher pentru că aşa este corect. Vom încerca să finalizăm contractul privind vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la Rapid. Cred că Taher a fost de bună credinţă şi de aceea spun că merită să mai aştept”.

Criminalul în serie care acţiona în Vaslui după model american fentează poliţia de 24 de ani. A ucis patru femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri
Recomandări
Criminalul în serie care acţiona în Vaslui după model american fentează poliţia de 24 de ani. A ucis patru femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri

Fathi Taher: «Acum, nimeni nu va investi»

“E bine că domnul Copos negociază cu alţi oameni de afaceri pentru preluarea clubului. Chiar eu i-am zis să caute alţi oameni potenţi financiar pentru a rezolva problemele. În situaţia actuală, nimeni nu va investi nici un ban la Rapid. Domnul Copos trebuie mai întâi să clarifice treburile de la Rapid. Nu am auzit ca domnul Hrebenciuc să vină la Rapid, dar dacă se va întâmpla, ar fi un lucru extraordinar pentru club”, a declarat, ieri, omul de afaceri iordanian Fathi Taher.

Hrebe junior: «Tata n-are bani pentru fotbal»

Andrei, fiul politicianului Viorel Hrebenciuc, a dezminţit, ieri, pentru Libertatea, zvonurile conform cărora tatăl său şi un investitor din Grecia ar urma să preia clubul Rapid. “Tatăl meu nu are vreo legătură nici cu grecii, nici cu Rapid. Nu s-a pus niciodată problema ca el să se implice în sportul-rege. Tatăl meu e pasionat de acest sport, dar nu are atâţia bani pentru fotbal”, ne-a mărturisit fostul iubit al Elenei Băsescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Misterul celor două pietre uriașe care par tăiate cu laserul. Inscripțiile de mii de ani i-au uluit pe cercetători
Știrileprotv.ro
Misterul celor două pietre uriașe care par tăiate cu laserul. Inscripțiile de mii de ani i-au uluit pe cercetători
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Filmul românesc pe care chinezii îl adoră, deși la noi în țară nu este foarte popular. Actorul din rolul principal i-a vrăjit pe asiatici
FANATIK.RO
Filmul românesc pe care chinezii îl adoră, deși la noi în țară nu este foarte popular. Actorul din rolul principal i-a vrăjit pe asiatici
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
FANATIK.RO
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Produsul cu care România deţine supremaţia în UE şi în ţările arabe. 23% din consum e asigurat de fermierii români
Observatornews.ro
Produsul cu care România deţine supremaţia în UE şi în ţările arabe. 23% din consum e asigurat de fermierii români
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI