Se mai găseau bilete
S-a dovedit un mit faptul informaţia că în Grecia este nebunie legată de acest meci şi că nu mai sunt bilete (pentru meciul din România, tichete s-au epuizat în doar câteva minute). La cale de bilete se găseau ieri la amiază tichete! ”Avem dintre cele ieftine, de 10 şi de 20 de euro. Dar sunt între suporterii greci. Dacă vreţi să luaţi, vă asumaţi riscul. Oricum, se vor vinde toate biletele azi, în ziua meciului nu vor mai fi”, ne-a transmis vânzătorul. Din România, astăzi sunt aşteptaţi fani ai naţionalei, care au bilete de vânzare. Preţul lor este, conform românilor din Grecia, de 25 de euro.
Avionul naţionalei
În avionul naţionalei s-au înghesuit jurnalişti, conducători de club şi federali, oameni din Comitetul Executiv, care le-au ţinut de urât tricolorilor în avion şi le-au făcut galerie la antrenamentul oficial de ieri. O altă gaşcă de conductori urma să ajungă aseară, după alegerile de la LPF, la Atena. Selecţionerul Victor Piţurcă a cerut ca naţionala să nu fie bruiată la hotelul Marriott, aşa că restul delegaţiei stă la Intercontinental. Constantin Anghelache, condamnatul Costică ”Vâlcea” şi ceilalţi au strigat ieri la amiază pentru naţională, la ordinul televiziunilor, intrate în transmisiuni directe.
Puşcărie pentru muncă sâmbăta!
Atena i-a şocat pe cei care au revăzut-o la interval de câţiva ani. În locul vechilor magazine Gucci, în centrul oraşului tronează reclame la Suleyman Magnificul, iar firmelor luxoase au fost înlocuite cu garaje pentru cursele de Tirana. Sorin Iosub (45 de ani) este un român aflat de 16 ani în Atena, operat pe inimă şi căruia doctorii nu-i dădeau prea multe zile de trăit. Spune că e greu în Grecia, dar nu s-ar întoarce în România. „Înainte era interzis să lucrezi sîmbăta, acum nu găseşti cu lunile de muncă. Vă spun una tare: un prieten a făcut puşcărie, fiindcă a fost prins lucrând sâmbăta. A stat 6 zile la închisoare! Acum, e o minune să găseşti de muncă, s-ar fi lucrat şi sâmbăta, dar nu mai ai ce anume”, oftează nemţeanul, care se declară revoltat de prezenţa lui Răzvan Cociş în lotul naţionalei. ”Mă înţeapă ficatul când îl văd! Erau atâţia alţii care meritau chemaţi înaintea lui”, acuză moldoveanul. ”Înainte de criză câştigam 70 de euro, acum iau 50 de euro, dar sunt unii cu 25-30 de euro pe zi. Dintr-o echipă de 15 lucrători, patronul a dat afară 10 greci de-ai lui şi a oprit 5 români, printre care şi pe mine”, povesteşte prietenul său.
Monumentul durerii
În faţa stadionul ”Giorgios Karaiskakis” tronează o poartă învelită în steagurile clubului Olympiakos. Imaginea ascunde o pveste tristă. La un meci Olympiakos – AEK Atena 5-0, desfăşurat pe 8 februarie 1981, 21 de fani cu vârste cuprinse între 14 şi 34 de ani au murit în îmbulzeala iscată la final, în momentul când doreau să iasă din stadion şi să meargă în piaţă, pentru a sărbători uriaşul succes. Poarta la care s-a produs masacrul a devenit monument.
Martin Tudor: ”Vorbiţi cu Lobonţ, să-mi dea şi mie o pereche de mănuşi”
Bogdan Lobonţ (35 ani) este veteranul naţionalei şi unul dintre cei doi supravieţuitori ai barajului cu Slovenia, din 2001 (celălalt este Marius Niculae). Portarul Romei este pregătit la lot de Martin Tudor (37 ani), antrenor cu portarii. Pe când apăra la Olimpia Satu-Mare, înainte să ajungă la Steaua, Tudor se ruga de jurnalişti: ”Vorbiţi cu Lobonţ, să-mi dea şi mie o pereche de mănuşi”. Acum, Tudor este „şeful” lui Lobonţ.