Viorel Duru, directorul Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, e convins că însă că dinamoviştii n-au nicio şansă să joace în Europa. ”Degeaba se duc la TAS. Ce să câştige Dinamo? Din moment ce decizia a fost comunicată la UEFA, că termenul limită în acest sens stabilit de forul european e 30 mai, ce pot să mai facă?
Dinamo se poate adresa TAS-ului, dar şi dacă se duce, nu mai poate avea efect privind participarea în competiţie, pentru că a fost exclusă. Asta este situaţia! Dinamo, pe procedură, poate să se ducă, dar, în practică, degeaba se duce. Termenul de decădere e 30 mai. Dacă nu dă până atunci decizia TAS-ul…
UEFA spune că simpla solicitare de intrare în insolvenţă duce la decăderea din dreptul de a mai obţine licenţa. Se pare că CFR Cluj a făcut un efort financiar şi a îndeplinit condiţiile de licenţiere”, a declarat Viorel Duru, la Dolce Sport.