Antrenor naționalei feminine a României, Viorel Filimon, a fost nominalizat de Federaţia Internaţională de Tenis de Masă pentru titlul de cel mai bun antrenor din lume pe 2015! ”A condus-o pe Eliza Samara de la nivel juvenil până la titlul de campioană europeană la senioare, în acest an, călăuzindu-i fiecare pas în tot acest timp”, motivează ITTF nominalizarea tehnicianului constănțean de 63 de ani. 

Viorel Filimon a condus naționala feminină spre medialia de argint la Campionatul European 2015 de la Ekaterinburg (Rusia), iar pe Eliza Samara a propulsat-o spre titlul continental la simplu şi încă un argint la dublu fete.

Viorel Filimon candidează pentru titlul de cel mai tare antrenor din lume cu chinezul Guoliang Liu (39 de ani, selecţionerul reprezentativei masculine a Chinei), şi cu austriacul Qianli Qian (50 de ani, antrenorul echipei naţionale masculine a Austriei, născut în China şi naturalizat în 1988).

”Pentru mine, Viorel Filimon este antrenorul anului, antrenorul anilor petrecuţi împreună în sală”, a postat pe Facebook Eliza Samara. 

”E ceva deosebit pentru tenisul de masă din România şi chiar pentru cel european. Mă onorează această nominalizare”, a spus experimentatul tehnician.

 
 

Urmărește-ne pe Google News