ComenteazăSportNews.ro: Care a fost cheia succesului „Generaţiei de Aur” la Campionatul Mondial din 1994?
Viorel Moldovan: În primul rând forma bună. Practic, a fost un moment de vârf al generaţiei noastre. I-am avut într-o formă excepţională pe Hagi, Răducioiu şi Ilie Dumitrescu. Ei au contat enorm. Chiar dacă ultimul a intrat un pic mai greu în ritm, a fost determinant contra Argentinei. Nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu) a făcut un program extraordinar şi asta s-a văzut.
România s-a oprit în sferturi. Crezi că se putea mai mult?
Cu siguranţă se putea mai mult! Am fost aproape! Nu a fost uşor să stăm două luni împreună, dar armonia era la ea acasă. Dacă eram puţin mai atenţi, dacă gestionam mai bine momentele importante din partida cu Suedia, eram în semifinale. Păcat că nu am reuşit să trecem de nordici. Mare păcat…
Cine crezi că a fost „vinovatul” pentru ratarea calificării în semifinale?
Nu există un ţap ispăşitor. Nu putem să dăm vina pe Prunea, pe Dan Petrescu sau pe Belo (n.r. Miodrag Belodedici). Am câştigat împreună, am pierdut împreună! Poate dacă eram un pic mai concentraţi, ajungeam să jucăm contra Braziliei.
În America au existat momente fabuloase. Ţie care ţi-a rămas în minte?
Meciul cu Columbia a fost începutul şi n-am cum să-l uit. Apoi a venit partida cu Elveţia şi implicit problema Jean (n.r. Ion Vlădoiu) care ne-a afectat pe toţi. A fost un moment greu, dar gestionat bine. Asta s-a văzut cel mai bine contra Argentinei. Ăla a fost meciul de referinţă al acestei generaţii. O partidă pe contre, cum rar mi-a fost dat să văd. Pur şi simplu a fost ceva sensaţional.
Se spune că vinul, odată cu trecerea timpului, devine mai bun, mai apreciat. Acum, la 20 de ani de la mondialul american, putem spune la fel şi în cazul „Generaţiei de Aur”?
Nu mi-a plăcut niciodată acest termen, „generaţia de aur”. Am fost pur şi simplu o generaţie talentată, cu nişte jucători profesionişti, cu o educaţie excelentă. Am devenit buni pentru că am avut un spirit de luptă desăvîrşit. Am realizat lucruri importante în locul şi momentul potrivit!
Care a fost regretul tău cel mai mare după acest turneu final?
Cel mai mare regret al meu a fost că nu am jucat măcar un minut la acest mondial. I-am spus asta şi lui nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu). Cu toate astea, am fost cu sufletul şi cu gândul alături de băieţii din teren. Oricum, eram foarte tânăr, recunosc. Faptul că am fost în lot la acel mondial, m-a ajutat enorm în carieră.
Crezi că vom mai avea vreodată o generaţie precum a voastră?
De ce nu? Să vedem! Acum lucrurile sunt complicate, dar trebuie să credem în viitor!
Ce îi trebuie fotbalului românesc pentru a avea din nou rezultate importante, precum cele din SUA 1994?
În primul rând, credibilitate! Din punctul ăsta de vedere suferim enorm. Apoi, bani! Din păcate, când nu ai credibilitate, nu ai nici bani. Imaginea este negativă din cauza lipsei credibilităţii. Mai avem nevoie şi de un guvern implicat serios, care să vină cu o strategie pentru fotbal. E nevoie de legi clare şi de regulamente neinterpretabile.
Lucrezi la Rapid cu foarte mulţi tineri. Ce sfat le dai puştilor care visează să calce pe urmele generaţiei conduse de Hagi?
Îi sfătuiesc să muncească. Muncă şi iar muncă! Să nu se mulţumească cu puţin. Viaţa de fotbalist e scurtă şi trebuie tratată cu atenţie, trebuie bine organizată, altfel rămâi un anonim.
La un pas de Bundesliga
În 1994, pe când avea doar 22 ani, Viorel Moldovan a fost la un pas de un transfer la Borussia Dortmund. Afacereal fusese intermediată de Marcel Răducanu, fostul internaţional al Stelei şi fost jucător la echipa din bazinul Ruhr.
”Ajunsesem, de fapt, la Maastricht pentru un contract cu echipa locală, iar Marcel Răducanu m-a dus cu o Honda Civic la Dortmund unde am şi susţinut o probă de joc. Am jucat un meci la echipa a doua şi chiar am marcat un gol. N-am reuşit să prind un contract in Olanda pentru că nu aveam meciuri multe la naţională. Borussia a luat titlul în 1995, apoi Liga Campionilor. Cine ştie ce carieră aş fi avut dacă rămâneam la nemţi ”.
A intrat în istoria echipei naţionale
”Familia e cel mai important lucru din viaţa mea”, este motto-ul după care Viorel Moldovan s-a ghidat în viaţă. ”Moldobut” este căsătorit cu Elena, iar cei doi au împreună doi copii, Gianluca (19 ani) şi Francesca (15 ani). Actualul antrenor de la Rapid mai are doi fraţi Adrian şi Alin, şi o soră, Adriana. Vasile, capul familiei, a decedat în 2006, la doar 54 de ani. Seniorul era cel ce se ocupa de Şcoala de fotbal Viorel Moldovan din Bistriţa.
Fostul internaţional e ultimul marcator al României la un Mondial. În Franţa, în 1998 (1-0 cu Columbia, 2-1 cu Anglia, 1-1 cu Tunisia, 0-1 cu Croaţia, în ”sferturi”). ”Vio” a punctat cu Anglia, dar şi contra Tunisiei.
”A fost ceva special atunci, mai ales primul gol cu britanicii. La vremea respectivă, eu jucam în Anglia, la Coventry. De fapt, cu 6 luni înaintea Mondialului, m-am transferat din Elveţia, unde fusesem golgheterul campionatului”, explică fostul mare atacant. ”E o senzaţie extraordinară, unică. Poţi să zici că eşti împlinit atunci când ai jucat la un Mondial. Eu sper să nu mai rămân mult timp cu titulatura asta, de ”ultim marcator al României la un Campionat Mondial”.
Moldovan, blondul din Franţa
În 1998, a avut loc celebrul episod cu tricolorii care s-au vopsit blonzi înainte jocului cu Tunisia: ”Eram la Săftica, în cantonament, înainte de CM. La o discuţie cu nea Puiu Iordănescu, ca să ne motiveze, ne-a spus că nu o să ieşim din grupa aceea. Noi i-am zis:
Idol în Elveţia
La Zurich, numele lui Moldovan e la fel de respectat precum cel al lui Hagi la Istanbul. ‘Moldogol a jucat două sezoane la Grasshoppers şi a marcat de 44 de ori în 51 de meciuri. Este fotbalistul cu cea mai bună medie de eficacitate din istoria clubului şi din istoria primei ligi helvete. Trupa de tehno-house Risi & co a dat lovitura în 1998 cu o melodie care a fost dedicată fostului internaţional român şi care era pusă la staţia de amplificare a stadionului Hardturm ori de câte ori marca Grasshoppers. Piesa s-a numit simplu ”Moldovan” şi a dat şi titlul albumului scos de grupul amintit! La 1 martie 1998, ”Moldovan” era pe locul 8 în topul hiturilor care se ascultau la posturile de radio din Elveţia, iar doua săptămâni mai târziu ajungea pe primul loc. Mixată şi remixată de mai multe ori, melodia e inclusa şi azi in antologia realizata de site-urile de profil www.hitparade.ch sau www.suissecharts.ch.
Pasiuni ascunse
Printre pasiunile lui Viorel se număr schiatul, pescuitul şi vânătoare:
”După ce m-am lăsat de fotbal mi-a plăcut să gust din plăcerile vieţii, interzise pe vremea când eram sportiv. La schi merg Austria. Pescuiesc şi sunt înnebunit după vânătoare. Am nişte prieteni cu care ies tot timpul la vânătoare. Când am răbadare şi timp, gătesc ce împuşc. Eu, de felul meu, sunt un gurmand, aşa am fost tot timpul. Aveam probleme, uneori, cu greutatea, fiindcă nu îmi luam nimic de la gură. Acum se mai pun kilograme”.
Pletosul Moldovan
Tehnicianul Rapidist a apărut în fotbalul românesc… cu părul lung: ”Asta era la modă! Ascultam rock, fan Red Hot Chilli Peppers, aveam plete, eu şi Teo Rus, eram vedetele Bistriţei”. Transferat la Dinamo, fostul atacant a renunţat la look-ul său obişnuit. ”Aşa a decis Florin Halagian, înainte de meciul cu Cagliari, din ”sferturile” Cupei UEFA, ediţia 1993-1994.
”Vio” fusese solicitat de jurnalişti pentru un interviu, iar ”Armeanul” a luat foc: ”Bă, ardelene, dacă vrei să te las să vorbeşti cu domnul ziarist, du-te să te tunzi! Nu dai interviu cu pletele alea de Bistriţa”, a fost replica dură a lui Halagian. Aproape cu forţa, Moldovan a mers la frizerie cu Mihai Stoichiţă, secundul lui Halagian.
Părul scurt i-a purtat noroc: a doua zi a dat două goluri cu Cagliari (3-2). De atunci a decis să nu mai poarte părul lung. În retur, italienii au învins cu 2-0 şi s-au calificat în semifinalele competiţiei.