Tehnicianul giuleştenilor a avut miercuri o discuţie cu Adrian Zamfir căruia i-a spus că este pregătit să preia acţiunile pe care acesta le deţine la Rapid. La întâlnire la care se pare că ar fi participat şi administratorul judiciar, Cristina Andronache s-a luat în calcul varianta ca Viorel Moldovan să devină patron, însă actualul şef al „alb-vişiniilor” nu a luat încă o decizie, informează prosport.ro.
La finalul meciului cu FC Clinceni (0-0), din retur, mai mulţi fani giuleşteni prezeţi la partidă au avut o discuţie aprinsă cu Nicolae Cristescu. Aceştia i-au cerut lui  Cristescu să plece de la Rapid şi să nu mai vorbească în numele clubului.
Viorel Moldovan, care a jucat la Rapid în perioada 2006-2007, a devenit tehnicianul giuleştenilor în toamna anului trecut, el semnând un contract valabil până la finalul sezonului.
Nicolae Cristescu, ajutat de partenerul Adrian Zamfir, a reuşit să pună mâna pe Rapid după lungi tratative cu George Copos, în vara anului trecut.

Urmărește-ne pe Google News