Libertatea: Care crezi că sunt şansele fetelor noastre de a cuceri medalia de aur la această ediţie a Mondialelor?
Viorica Susanu: Sunt şanse destul de mari. Chiar dacă media de vârstă a fetelor noastre este una mică, 22 de ani, cred că se vor bate pentru medaliile de aur. Să nu uităm că sunt deja campioane europene. O performanţă care nu trebuie neglijată.

Care ar fi principalele noastre adversare?
De departe echipa Americii este cea mai bună. Sunt canotoare cu experienţă, cinci dintre ele au fost şi în barca de 8+1 care a concurat la Olimpiada de la Beijing. De la echipajul american vine pericolul, aşa că atenţie maximă, fetelor!

Le recomandă să nu aibă emoţii

De ce ar trebui să se teamă fetele noastre?
În primul rând, de emoţii. Este obligatoriu să ştie să-şi înfrâneze emoţiile. O altă problemă ar fi vântul şi valurile. Am văzut prognoza meteo şi, din păcate, spre finalul săptămânii, vremea nu se anunţă a fi tocmai bună în Noua Zeelandă.

Când concurai, cum reuşeai să-ţi înfrânezi emoţiile?
Doina Ignat era responsabilă cu acest lucru. Înaintea fiecărei finale importante, ne strângea pe toate şi ne mobiliza. Ne amintea de miile de ore de antrenament de pe lacul Snagov, celor care aveau deja copii le spunea că trebuie să se gândească la ei, că s-au sacrificat pentru familii. Avea un discurs care ne mergea la inimă.

Unde vei urmări concursul fetelor?
Voi comenta cursa la Eurosport. Voi fi destul de emoţionată. Sper să le port noroc fetelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News