Libertatea: Cum erau meciurile cu Rapid?
Virgil Dridea:
Ţineau capul de afiş al momentului. Petrolul şi Rapid erau cele mai iubite echipe, pentru că reprezentau singurele grupări muncitoreşti, sindicaliste, ce se puteau opune cu succes celor două forţe, Steaua şi Dinamo, care erau susţinute puternic de cele două ministere, MApN, respectiv MI.
De unde rivalitatea de azi?
Provine de la ambiţia cu care Petrolul şi Rapid evoluau în campionat. Ambele echipe nu se mulţumeau cu puţin, complăcân- du- se într-o prezenţă oarecare în campionat, ci aveau pretenţii înalte. Aşa au apărut aceste adevărate derby-uri între Petrolul şi Rapid. Dar a fost doar o rivalitate sportivă, niciodată rău înţeleasă.
Merge la meciul de la Buzău
În 1966, aţi decis campioana direct din corner…
Era 31 martie 1966. Jucam cu Rapidul, la Ploieşti. La 0-0, în repriza a doua, am avut corner de pe dreapta, pe care l-am executat. Am tras direct la poartă, pentru că am simţit că pot marca. Mingea a avut o traiectorie perfectă. O boltă înaltă, portarul a intrat pe sub minge şi asta a fost. S-a terminat 1-0, iar Petrolul a scăpat, încă de atunci, în câştigătoare. Anul următor, a fost al giuleştenilor, dar eu n-am evoluat în ultima etapă, în acel 0-0, de la Ploieşti, care i-a adus titlul Rapidului. Terminasem Facultatea de Petrol şi Gaze şi în acea zi am dat examenul de stat.
Cum vedeţi meciul de la Buzău?
Unul foarte echilibrat. Petrolul e pe val, iar Rapid are foame de puncte. Giuleştenii au, poate, cel mai valoros lot din Liga I, dar, ca petrolist, sper ca ploieştenii să obţină cât mai mult de la acest meci. Voi fi pe stadion, la Buzău.

Era specialitatea casei

Golul din meciul cu Rapid direct din corner nu a fost singurul marcat în acest mod de Dridea II: “Exersam la antrenamente astfel de execuţii. Era specialitatea casei. Cu Rapid a fost cel mai important gol marcat de mine din corner, dar am mai avut astfel de execuţii. Am dat un gol identic în 1963, cu Dinamo, într-un meci la Braşov, în «sferturile» Cupei. Am învins cu 2-0”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News