”Virgiliu Postolachi, unul din cei mai promiţători tineri fotbalişti ai campioanei Franţei, Paris Saint-Germain, este de astăzi cetăţean român. Ambasadorul Luca Niculescu i-a înmânat certificatul de cetăţenie română în cadrul unei ceremonii emoţionante”, se arată în mesajul postat de ambasadă.
Astfel, Postolachi va fi eligibil pentru convocarea la loturile naţionale ale României.
Postolachi a jucat şase meciuri pentru PSG în sezonul trecut al Youth League, marcând două goluri. El are în palmares două titluri de campion al Franţei la categoria de vârstă Under-17, iar în vară s-a pregătit cu prima echipă a campioanei Franţei, în absenţa starurilor care au participat la Cupa Mondială şi au avut o vacanţă prelungită.
Federația Moldovenească de Fotbal susține că orice cetățean moldovean își poate lua cetățenia română, dar, ca să și poată juca pentru naționalele României, ar trebui, conform regulamentul FIFA, să evolueze cel puțin cinci ani în România. Așa, ar putea fi convocat doar de Franța sau de Republica Moldova.
Postolachi a devenit cetățean român grație unei cereri de redobâdire a cetățeniei.
- Virgiliu Postolachi a primit cetățenia română. Fotbalistul de la PSG poate juca pentru naționala tricoloră
- Rădoi a lămurit situația lui Postolachi. Mirel a fost instalat oficial selecționer al naționalei de tineret | VIDEO
- Cum arată Virgiliu Postolachi la bustul gol. Fotbalistul lui PSG, dorit la naționala României, face ravagii la piscină / GALERIE FOTO&VIDEO
- EXCLUSIV | Războiul româno-moldovenesc. Tatăl lui Virgiliu Postolachi anunță: ”Fiul meu vrea să joace pentru România!”