După ce Gheorghe Chivorchian a fost scos din joc, o ședință a Comitetului Executiv l-a legitimat pe necunoscutul Radu Vișan în funcția de secretar general al FRF, o poziție care este echivalentă, la nivel național, cu cea de premier, fiind cea mai importantă pe linie executivă. Iar ca aghiotant, Vișan îl are pe un alt consilier federal, Gabriel Bodescu, pentru care s-a înființat peste noapte o funcție nouă: secretar general adjunct!

Daniel Prodan s-a crucit, când a aflat noua organigramă de la FRF, cea în care legea o face un personaj care n-a avut nicio tangență cu fotbal: ”Doamne, ce a ajuns fotbalul românesc! Nu-mi vine să cred! L-au pus secretar general pe unul care a declarat că nu-i place fotbalul și n-are nicio treabă cu fenomenul!”.

Generația de Aur

Generația de Aur, cea care pune atâtea probleme echipei federale

Sătmăreanul a făcut o dezvăluire care arată cum stau lucrurile la federație și ce fel de oameni sunt cei care o conduc: ”Tot ceea ce voi povesti acum a avut loc la câteva zile după alegerile din 5 martie 2014. Încă eram angajat la federație. După alegeri, în biroul pe care îl împărțeam cu Belodedici a fost adus acest Vișan! L-am luat și i-am arătat tabloul Generației de Aur. L-am întrebat: «Pe ăsta îl cunoști?». Iar el răspundea: «Da, e domnul Hagi!». «Dar pe ăsta?». «Da, e domnul Belodedici!». Nu i-a știut pe toți! Pe Selymes, parcă, nu l-a ghicit! A doua zi, a venit la mine și mi-a zis: «Domnule Prodan, vă rog să mă scuzați, dar de-acum încolo n-o să mai stau în birou cu dumneavoastră! Îmi e rușine de dumneavoastră și de domnul Belodedici»! Tot când l-a mutat în biroul nostru, l-am întrebat unde a lucrat până acum. Mi-a zis că la Cancelaria Prezidențială, iar eu am vrut să știu cum era Traian Băsescu ca lider. Mi-a zis că se impunea prin felul de a fi, cu privirea lui, domina prin prezență. Eu i-am spus cum era Mircea Sandu, care conduceanfederația ținând totul sub control, adică nici măcar o floare nu se muta, fără ca el să știe! Asta a fost totul cu Vișan. Apoi, pentru merite deosebite, l-au pus în locul meu la Comisia Hattrick de la UEFA. Asta după ce și-a cerut scuze că nu poate sta în același birou cu noi, de mic ce se simțea!”.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Pasionat de ”biking, hiking, traking, toate formele astea de sport de loisir”!

visan

Radu Vișan FOTO: mondonews.ro

Radu Vișan a avut o singură ieșire publică, în cotidianul ”Gazeta Sporturilor”, instituție media care a dat grosul oamenilor la FRF. A fost suficient acel interviu, pentru a se descrie. Atunci, Vişan era doar consilierul preşedintelui FRF Răzvan Burleanu. A spus răspicat: “Mai bine că nu mă pricep la fotbal!”.

Radu Vişan a fost coleg cu Răzvan Burleanu la Cancelaria Prezidenţială şi a anunţat că nu e microbist, fiind pasionat de ”biking, hiking, traking, toate formele astea de sport de loisir”, după cum a declarat! A lucrat înainte la Primăria Ploieşti, instituţia care i-a facilitat lui Burleanu cumpărarea unor terenuri.

Faptul că Vișan nu i-a identificat pe toți jucătorii din Generația de Aur nu trebuie să surprindă prea tare. Nici șeful lui, Răzvan Burleanu, nu i-a știut pe cei care au adus glorie României (AICI, detalii). Mai mult, anul trecut, actuala conducere de la FRF n-a marcat în niciun fel cei 20 de ani trecuți de la momentul de glorie maximă a celei mai de succes naționale din istoria României, locul 5 la World Cup 1994.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

La turneul final de acum 21 de ani, doar trei jucători români au evoluat toate minutele. Sunt cei 3 P: Popescu, Petrescu și Prodan!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
FANATIK.RO
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI