Marian Parsa, fotbalistul lui Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), care a fost diagnosticat cu noduli cancerosi, localizati in zona muschilor fesieri, s-a intors saptamana trecuta in Romania, pentru cateva zile. Venit in tara pentru a petrece Pastele, jucatorul a tinut sa vada meciul dintre primele doua echipe la care a evoluat, ca junior, anume Astra Ploiesti si Flacara Moreni, din Liga III. ?nsotit de tatal sau, Marian a fost intampinat cu bucurie de fosti colegi si de spectatori.

Dupa primele doua perioade de chimioterapie, efectuate la o clinica din Regensburg (Germania), fotbalistul ploiestean de 21 de ani pleaca in aceasta saptamana, din nou, la tratament. Asta dupa ce va trece si pe la o clinica din Resita, care i-a oferit un tratament gratuit. ‘O sa prezint acest tratament indicat de cei de acolo medicilor din Germania, pentru a-l aviza si ei. Nu vreau sa risc, spune Parsa.

Chimioterapie, apoi 30 de minute de mers pe bicicleta

Acesta a fost, saptamana trecuta, la Tiraspol, in Moldova, pentru a-si vedea colegii de echipa. Sheriff este ca si campioana, golurile lui Parsa din tur, 9 la numar, contribuind si ele la aceasta pozitie a echipei. ‘Am fost in-tampinat cu caldura de colegi, care mi-au spus ca ma asteapta la antrenamente. Chiar daca a mai ramas, in afara de mine, un singur roman la Tiraspol, anume Arbanas, fost la Bistrita, vreau sa revin in Moldova si visez ca voi juca din nou pentru Sheriff. Tin sa le multumesc celor de acolo pentru felul in care m-au tratat si cum si-au respectat promisiunile. Au platit tratamentul, au achitat salariul, au fost alaturi de mine, sunt oameni de cuvant. Sper ca acum sa am intelegere de la Petrolul, sa-si dea acordul, la anul, sa prelungesc contractul cu Sheriff, care a avut grija de mine si carora vreau sa le rasplatesc eforturile, spune Parsa, care crede in sansele de a reveni pe gazon.

‘Imediat dupa sedintele de chimioterapie, m-am simtit destul de rau, slabisem mult, dar, acum, lucurile merg bine. Am luat doua kilograme in greutate si pot sa efectuez deja un program fizic, sub supraveghere, anume 30 de minute pe zi de mers pe bicicleta. Voi reveni in Germania, pentru o a treia sesiune de tratament si am speranta ca Dumnezeu va avea grija de mine si-mi voi vedea visul cu ochii, anume acela de a reveni pe gazon. Ciclistul Lance Armstrong a demonstrat ca se poate, iar eu cred in mine, spune jucatorul, care si-a pierdut podoaba capilara, ca efect al tratamentului.

Moldovenii se pregateau sa-l vanda

Sheriff Tiraspol este o adevarata fabrica de bani. In pauza de iarna, clubul a castigat numai intr-o saptamana suma de 4.100.000 de euro de pe urma transferurilor lui Cocis (la Lokomotiv Moscova), Epureanu (la FC Moscova) si al atacantului din Benin, Razak Omotoyossi (la Helsingborg). Parsa, care a fost imprumutat doua sezoane cu optiune de transfer definitiv de la Petrolul Ploiesti si care a implinit 21 de ani la 3 aprilie, era cotat la 500.000 de euro.

35.000 € costa perioada de tratament

Ofiterul de presa al clubului Sheriff, Miroslav Primovici, a declarat: ‘Marian face parte din familia clubului si noi suportam toate cheltuielile pentru revenirea sa pe teren.

‘In momentul aflarii diagnosticului, Sheriff a alocat banii necesari pentru tratamentul lui Marian. Intelegem suferinta prin care trece familia lui, dar trebuie sa fie clar: banii nu sunt transferati parintilor, ci clinicii unde Marian face tratamentul! Staff-ul tehnic, jucatorii si intreaga familie Sheriff e in contact permanent cu Marian si cu clinica la care se vindeca. Rezultatul tratamentului va fi pozitiv, a spus oficialul moldovean. O perioada de tratament la Regensburg costa 35.000 de euro.

„Bafta lui Cocis!”

Marian a aflat vestea ca Razvan Cocis, unul dintre prietenii sai de la Tiraspol, a plecat la Lokomotiv Moscova. ‘Ma bucur pentru el, merita acest transfer intr-un campionat mult mai puternic si mult mai bine platit. Nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca, dupa meciurile din preliminariile Ligii Campionilor, a existat si pentru mine o oferta din prima liga rusa, tot de la Lokomotiv. Oricum, ii urez mult succes lui Cocis in continuare, a declarat Marian.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News