Vlad Chiricheș a scăpat de un concurent pe post. Nikola Maksimovic, împrumutat de Napoli la Spartak Moscova.

Sârbul Maksimovic, în vârstă de 26 de ani și înalt de 1,93 metri, își caută fericirea în Rusia, după ce n-a avut prea mult spațiu de manevră la vicecampioana Italiei.

”Mă simțeam bine în Italia, dar antrenorul Sarri mi-a oferit puține minute să joc. Nu am nimic cu antrenorul. La vară, mă voi întoarce la Napoli”, a declarat Maksimovic, care speră să joace titular la Spartak Moscova și să prindă lotul Serbiei pentru CM din Rusia 2018.

Nikola Maksimovic

Din lotul celor de la Napoli, Reina, Koulibaly, Mertens, Milik și Zielinski trag nădejde să fie la turneul final din vara viitoare.

În acest moment, postul de titular în centrul defensivei este ocupat de Albiol și de Koulibaly. Iar prima rezervă pentru postul de stoper este Vlad Chiricheș. Sârbul era a doua ”rezervă”, însă îi luase prim-planul românului, care este accidentat în această perioadă.

Napoli este pe locul 2 în Serie A, cu 73 de puncte în 29 de etape (în prima ligă se dispută 38 de runde). Liderul Juventus Torino are 75 de puncte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News