„Tribunalul l-a găsit pe Vlad vinovat de încălcarea regulilor antidoping, respectiv trei abateri la declararea locației într-un interval de 12 luni, impunându-i o perioadă de suspendare de 17 luni”, a transmis Federația de Ciclism.

În conformitate cu prevederile Codului Mondial Antidoping și a regulilor internaționale antidoping, perioada de suspendare începe din ziua notificării deciziei, adică 21 mai 2024. Vlad Dascălu va contesta decizia la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS).

„Ținem să clarificăm faptul că nu este vorba despre un caz de doping” și „Federația Română de Ciclism nu se poate implica în caz, în afară de susținerea morală a lui Vlad”, se mai arată în comunicat.

Sportivul în vârstă de 26 ani era o speranţă la medalii pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris. El are în palmares un titlu mondial MTB Under-23 (2019), un titlu european MTB Under-23 (2019) şi Cupa Mondială MTB U23 (2019). La Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021, Dascălu s-a clasat pe locul 7.

A 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară va avea loc în Franța, la Paris, între 26 iulie și 11 august.

Urmărește-ne pe Google News