După a treia rundă din proba de skeleton, vineri, 11 februarie, Heraskevich a protestat față de amenințarea cu invazia rusă a patriei sale, îndreptând spre camera de filmat o foaie de hârtie pe care scria „Fără război în Ucraina”.
Sportivul de la skeleton, o sanie pe care se concurează stând pe burtă, și-a popularizat demersul și pe pagina sa de Facebook.
Presa rusă a cerut imediat ca ucraineanul să fie pedepsit pentru că protestele politice sunt interzise în timpul Jocurilor Olimpice. Însă CIO a considerat că „a fost un apel la pace”.
„După ce s-a întâmplat, am vorbit cu echipa şi cu sportivul şi i-am explicat situaţia. În ultima manşă nu a mai afişat mesajul. A înţeles. Vrem cu toţii pace, dar am convenit cu toţii, sportivii au fost de acord că terenul de joc şi podiumul nu sunt locurile potrivite pentru mesaje”, a declarat Mark Adams, purtător de cuvânt al CIO.
„Vreau pace în țara mea și în lume”
Heraskevici, care a terminat pe locul 18, a declarat pentru BBC, după competiție: „Ca orice om normal, nu vreau război. Vreau pace în țara mea și în lume. Asta e poziția mea, așa că lupt pentru ea. Lupt pentru pace”.
Tot vineri, Mihail, tatăl și antrenorul pilotului, și-a împărtășit gândurile pe Facebook: „Este foarte important să nu-ți fie frică și să-ți exprimi atitudinea patriotică în întreaga lume”.
Foto principal: EPA