„Fiicei mele de trei ani și jumătate îi place că am barbă. Nu-mi place să fac promisiuni, dar dacă Dinamo va cîștiga un trofeu anul acesta, nu va fi o problemă pentru mine să-mi rad barba”, a declarat fotbalistul care poate evolua și ca mijlocaș, și ca atacant.
Chestionat de Pro TV în legătură cu derby-ul cu Steaua, de pe 9 august, Aljosa a răspuns: ”Știm că Steaua cel mai bogat club din țară, dar cel fel de profesioniști am fi dacă ne-ar fi frică de un meci?”.
Ce a mai spus Vojnovici
”E o experienţă plăcută să fiu în contact cu suporterii. Abia aştept să văd atmosfera de pe stadion la meciul cu Steaua. Am înţeles că vor fi câteva zeci de mii de suporteri. Numărul suporterilor noştri depinde şi de ce vom face la meciul cu Timişoara, dar sunt convins că va fi o atmosferă frumoasă
Noi trebuie să strângem cât mai multe puncte şi trebuie să dăm totul pe teren pentru suporteri. Nici o echipă nu este imbatabilă
Nu a fost o surpriză să mă impun atât de repede la Dinamo, a fost o surpriză să fiu numit căpitan. Sunt mai în vârstă decât 90% dintre colegi şi poate am un carcater uşor diferit. Când Mircea Rednic mi-a spus să vin aici, asta aştepta de la mine. Încerc să-mi fac meseria şi să-mi respect colegii, vreau să fim o familie.
Patrick Petre ar putea deveni un lider de echipă deşi este foarte tânăr. Am fost surprins să văd cum a jucat ultimul meci. Toţi am fost încântaţi de jocul lui. Cred că nivelul fotbalului din România e ridicat, e greu de jucat aici, dar cred că am luat o decizie bună să vin aici”.
Ce jucători mai vin la casele de bilete, pentru a vinde tichete pentru meciul cu ACS Poli Timișoara, de luni, din etapa a 4-a, și pentru a distribui cele 8.600 de tichete de la Derby de România, de pe Arena Națională, cu Steaua (9 august).
VINERI, 31 iulie, ora 17:00 – Ionel Dănciulescu și Petre Patrick
SÂMBĂTĂ, 1 august, ora 17:00 – Ionuț Nedelcearu și Steliano Filip
MARȚI, 4 august, ora 17:00 – Andrei Tîrcoveanu și Robert Moldoveanu
Dinamo s-a antrenat miercuri cu divizioanara Chindia Târgoviște (Liga II) pentru meciul cu ACS Poli Timișoara, din campionat. ”Câinii” s-au impus cu 2-1 (0-1(, după golurile lui Collins Fai și Bogdan Gavrilă, într-un amical în care au debutat fundașul bulgar Orlin Starokin și portarul venit de la Oțelul, Gabriel Abraham.