România a fost învinsă, duminică, în deplasare de Ungaria, la Erd, cu scorul de 3-1 (14-25, 25-22, 27-25, 25-19) și 15-13 în setul de aur, în manșa secundă a barajului.

România, care s-a impus cu 3-0 în prima manșă, avea nevoie de două seturi pentru a obține calificarea la Campionatul European și a fost aproape de realizarea obiectivului, însă a ratat trei mingi de calificare în setul al doilea (24-22, 25-24).

Finalul meciului a fost dramatic

Finalul meciului a fost unul dramatic, Ungaria conducând tot timpul în ”setul de aur”, dar România a egalat la 13-13. Gazdele au obţinut ultimele două puncte şi au câștigat meciul, după două ore și 25 de minute.

Dora Horvath a fost cea mai bună jucătoare a meciului, cu 26 de puncte. De la gazde s-au mai remarcat Greta Szakmary (19 puncte) și Rita Liliom (17), notează Agerpres.

Cele mai bune din echipa României, antrenată de italianul Davide Alessandro Delmati, au fost Ana Cristina Cazacu, 22 puncte, și Adina Salaoru, 15 puncte.

În echipa Ungariei a jucat și Bernadett Dekany, legitimată la CSM București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News