Condusă în două rânduri, reprezentanta României, Tomis Constanța, a avut puterea să revină şi să se impună cu 3:2 (-16, 22, -25, 11, 12) pe terenul unei echipe care a cucerit Cupa Italiei în sezonul trecut.

Cu toate că voleiul constănţean se confruntă cu mari probleme financiare – echipa feminină s-a desfiinţat recent -, echipa masculină CVM Tomis nu numai că reuşeşte să se menţină pe linia de plutire, dar obţine victorii pe linie de la startul noului sezon competiţional, fiind lider în Divizia A1 după patru runde. Mai mult decât atât, miercuri seară formaţia noastră a furnizat surpriza primei runde din Liga Campionilor, câştigând pe terenul lui Copra Ardelia Piacenza, care jucase în Play-Off 6 (sferturi de finală) în sezonul trecut. Succesul constănţenilor s-a conturat şi pe fondul jocului foarte bun reuşit de Venţislav Simeonov. Fost jucător la Piacenza, acesta a fost principalul realizator al meciului (25 puncte).

Constănţenii rămân prudenţi

În ciuda acestui succes, Martin Stoev, antrenorul lui Tomis, consideră că Piacenza rămâne favorită la câştigarea grupei: „Este o victorie foarte importantă pentru noi mai ales fiindcă a fost obţinută în faţa unei echipe italiene. Cu excepţia primului set, după ce am făcut ajustările potrivite, am jucat foarte bine. Nu ştiu ce va urma… Cred însă că Piacenza rămâne favorită”.

Tensiuni armate între Thailanda și Cambodgia: ce au de împărțit cele două state și cine e mai puternic?
Recomandări
Tensiuni armate între Thailanda și Cambodgia: ce au de împărțit cele două state și cine e mai puternic?

Italienii recunosc că au jucat prost

Căpitan la Piacenza, bulgarul Hristo Zlatanov a explicat ce a făcut diferenţa în partida cu Tomis; ”Ce s-a schimbat după primul set câştigat de noi? Ei au fost mai prezenţi în joc. Noi am evoluat prost. Din acest motiv am pierdut, nicidecum din cauza unor greşeli făcute de arbitri. Cred însă că dacă vom juca aşa cum ştim, cu răbdare, vom putea câştiga meciurile următoare”.

 

Citeşte şi: Simona Halep atacă primul titlu de Mare Șlem cu un român! Cine este noul om din spatele campioanei

Citeşte şi: DEZVĂLUIRE / Motivul pentru care Constantin Nica ar uita de dragostea pentru Dinamo și ar merge la Steaua

Citeşte şi: BOMBĂ. Pierdere imensă suferită de Gigi Becali! Ce s-a întâmplat 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.