Zona din jurul Arenei Naţionale va fi înţesată de camere video. Zilele viitoare vor începe lucrările de montare a sistemelor de monitorizare.
20 de aparate vor fi puse pe străzile care duc spre Arena Naţională (şos. Iancului, str. Vatra Luminoasă, str. Maior Coravu, str. Şerbănică Vasile şi bd. Basarabia).
“Am primit numeroase sesizări de la oamenii care locuiesc în zonă, potrivit cărora suporterii fac distrugeri în blocurile lor sau le avariază maşinile şi, ca atare, am decis să realizăm un sistem de supraveghere video care să funcţioneze non-stop”, ne-a declarat primarul sectorului 2, Neculai Onţanu (foto).
În plus, primăria locală va fixa alte 8 camere de luat vederi pe coronamentul exterior al stadionului. Sistemul va deveni funcţional peste trei luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News