Adrian Lăcătuş, antrenor al lotului feminin de box încă de la înfiinţarea sa din 2001, doreşte ca sportivele sale să se lupte pentru medaliile olimpice şi pentru remuneraţia adevărată care derivă din atingerea unor asemenea performanţe. „Majoritatea fetelor primesc indemnizaţie de la federaţie şi de club, plus salariu, dar o vicecampioană mondială, cum este Steluţa Luca, nu depăşeşte 2.000 de lei pe lună. După ce va deveni sport olimpic, probabil că vom fi luaţi mai în serios cu premierile. În acest moment ne pregătim pentru fiecare competiţie în parte, dar ar fi un lucru extraordinar să ajungem la Olimpiadă”, spune reputatul antrenor.

„Ajutaţi-ne să dominăm boxul feminin!”

În acest moment, doar Rusia şi Turcia sunt mai prolifice decât reprezentantele României, dar maestrul Lăcătuş crede că premierea performanţei poate păstra entuziasmul fetelor. „Nu vreau să minimalizez reuşitele băieţilor, pentru că şi acolo se munceşte în condiţii destul de grele, dar, în acest moment, fetele duc mai departe tradiţia şcolii româneşti de box. Luăm medalii la toate competiţiile şi totuşi recompensele nu sunt pe măsură. Federaţia, şi în special Rudel Obreja ne-a ajutat foarte mult, dar există potenţial pentru a domina această disciplină la nivel mondial şi avem nevoie de sprijin pe măsură”, ne-a explicat tehnicianul, care a adus României, în cei opt ani de activitate, prin intermediul sportivelor sale, nu mai puţin de 38 de medalii internaţionale. CIO va vota propunerea Federaţiei Internaţionale de Box într-o şedinţă ce va avea loc în luna octombrie, la Copenhaga.

Obreja: ” Fetele lucrează conştiincios”

Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB), se declară mulţumit de sportivelor aflate în subordinea sa. „Suntem mulţumiţi de lotul feminin de box, unde se lucrează conştiincios şi s-au obţinut performanţe foarte bune. Fireşte că aşteptăm mai mult acum de la fete, ne-au obişnuit cu medalii şi trebuie să continue să facă o imagine pozitivă boxului românesc. Dacă totul merge bine şi CIO va declara boxul feminin disciplină olimpică, politica de finanţare a Ministerului Tineretului şi Sportului şi a FRB se va modifica şi se va investi mai mult în boxul feminin”, a precizat Obreja.

Se pregătesc pentru campionatele UE

Sportivele au intrat deja în linie dreaptă cu pregătirea pentru Campionatele Uniunii Europene. Elevele lui Adrian Lăcătuş se vor deplasa în Bulgaria, la Pazardjik, unde, între 18 şi 23 iunie, vor încerca să-şi păstreze blazonul. „Până la plecarea spre Bulgaria, ne vom pregăti în cantonamentul de la Mangalia, din complexulul Alutus, unde încercăm să revenim la o formă bună. Intrarea în categorie o vom face la Bucureşti. Sponsorului lotului, Stelian Sandu, ne-a promis că va încerca să premieze eventualele medalii pe care fetele le vor câştiga pentru România”, a spus antrenorul lotului.

Componentele lotului feminin de box


Steluţa Duţă 46 kg

Porecla: Poştaşul
Data naşterii: 18 martie 1982
Locul naşterii: Râmnicu Sărat
Club: CSM Buzău / Steaua
Palmares: Campioană naţională (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009), Campioană europeană (2006, 2007), argint CM (2006, 2008), bronz CE (2005)

Lidia Ion 48 kg

Porecla: Lizuca
Data naşterii: 25 ianuarie 1984
Locul naşterii: Călăraşi
Club: CSM Călăraşi
Palmares: Campioană naţională (2006, 2007, 2008, 2009), bronz CE (2006), argint CE (2007)

Eugenia Anghel 48 kg

Porecla: Jana
Data naşterii: 9 noiembrie 1993
Locul naşterii: Craiova
Club: BC Arad
Palmares: vicecampioană naţională seniori (2008)

Claudia Nichita 52 kg

Porecla: Scary Movie
Data naşterii: 15 august 1993
Locul naşterii: Câmpulung Muscel
Club: CS Câmpulung Muscel
Palmares:  campioană naţională de junioare (2009)

Iulia Năvâcioiu 60 kg

Porecla: –
Data naşterii: 1 august 1986
Locul naşterii: Ploieşti
Club: BC Stelică Ploieşti
Palmares: Campioană naţională senioare (2009)

Larisa Sfârlea 60 kg

Porecla: Elodia
Data naşterii: 4 septembrie 1989
Locul naşterii: Oradea
Club: Crişul Oradea
Palmares: vicecampioană naţională senioare (2009)

Gabriela Bold 63 kg

Porecla: Găbiţa
Data naşterii: 26 septembrie 1992
Locul naşterii: Târgovişte
Club: CS Târgovişte / Steaua
Palmares: campioană naţională junioare (2008), campioană naţională tineret (2009), bronz CE  de junioare(2008)

Anca Vlad 75 kg

Porecla: Olteanca
Data naşterii: 2 iulie 1991
Locul naşterii: Craiova
Club: CSM Craiova
Palmares: Campioană naţională de tineret (2008, 2009), argint Campinatul European (2008)

Luminiţa Turcin 75 kg

Porecla: Melc
Data naşterii: 19 octombrie 1984
Locul naşterii: Slatina
Club: Alro Slatina / Steaua
Palmares: campioană naţională (2006, 2007, 2008, 2009), bronz CM (2006), argint CE (2007)

Raluca Chiş 86 kg

Porecla: Bebeluşa
Data naşterii: 23 martie 1990
Locul naşterii: Baia Mare
Club: CSM Baia Mare / Steaua
Palmares: Campioană naţională de senioare (2009), argint CE de tineret (2008)

Colectiv tehnic: Adrian Lăcătuş, Mihaela Lăcătuş, Dumitru Feraru, Vlad Gheorghe

 
 

Urmărește-ne pe Google News