4009-148130-flav.jpgFostul internaţional român Flavius Stoican (33 de ani) şi-a început aventura de tehnician după ce a preluat echipa de Liga a III-a Minerul Mehedinţi. Fostul jucător al Universităţii Craiova, Dinamo şi Şahtior Doneţk explică cum se luptă pentru promovarea în eşalonul secund, dar şi cât de sus ţinteşte pe scena fotbalului ca antrenor.

Libertatea: De curând ai preluat Minerul Mehedinţi. Ce ne poţi spune?

Flavius Stoican: Da, mi-am început cariera de antrenor la Minerul. Am întâlnit aici o echipă frumuşică, cu nişte jucători buni, dornici de performanţă. Le-am dat speranţe că pot fi mai buni de la meci la meci, iar acum ne luptăm pentru promovare.

Mai exact?

Suntem pe locul doi şi ne batem pentru baraj. Este dificil pentru că între noi şi cei de la CS Ineu sunt doar două puncte distanţă şi ei au un meci în plus de disputat. Este greu, dar nu imposibil. Suntem în luptă doar cu CS Ineu, pentru că prima clasată e la opt puncte distanţă.

Cum ai fost primit?

Când am ajuns aici, jucătorii credeau că vom încerca promovarea la anul, dar le-am spus că acum este momentul. De atunci, am reuşit să le ofer multă încredere în ei.

Cum este tehnicianul Flavius Stoican?

Înţelegător, devotat şi dornic de performanţă. Mai ţip la jucători, dar îi învăţ cum să fie cei mai buni. De fiecare dată încerc să le aduc ceva nou de la foştii mei antrenori.

Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”
Recomandări
Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”

Ai mai jucat?

Da, am mai intrat şi eu pe finaluri de partide, i-am mai ajutat pe jucători.

Are mână liberă din partea conducerii

Cum e conducerea clubului?
4009-148131-rednic.jpg
E foarte bună. Mi-a dat mână liberă şi îmi creează condiţii. Îmi doresc să fac performanţă şi să ajung cât mai sus cu această echipă. Poate chiar în Liga I.

«Sunt fericit pentru Dinamo»

Actualul tehnician de pe banca Minerului s-a declarat încântat de parcursul bun al fostei sale echipe, Dinamo, şi de faptul că elevii lui Mircea Rednic îşi vor mai trece în palmares un nou titlu. “Sunt foarte fericit că Dinamo este la un pas de titlul de campioană. M-am bucurat că au bătut pe Poli şi sper să facă o figură frumoasă şi la Urziceni. După acest meci, nimic nu-i mai poate opri. Îi felicit pe jucători pentru efortul depus şi pentru un nou titlu”, a declarat fostul internaţional.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc
FANATIK.RO
Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
FANATIK.RO
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Observatornews.ro
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI