“Sper să dăm şi noi un gol mai uşor sau să îşi dea Bordeaux un autogol. Asta ar însemna o lege a compensaţiei”, a declarat, cu câteva ore înaintea jocului, preşedintele grupării ardelene, Iuliu Mureşan. Oficialul feroviarilor clujeni a adăugat: “Desigur, Bordeaux va veni la victorie, însă şi pentru noi este obligatoriu să câştigăm, deoarece ne dorim să ajungem în primăvara Ligii Campionilor. Am emoţii mai mari decât la cel cu Chelsea. Atunci speram să facem un meci bun, dar nu am simţit ceea ce simt acum. Această partidă are o miză extraordinară. Dacă vom câştiga, suntem 80% calificaţi. Această miză îi motivează suplimentar pe băieţi, suntem obişnuiţi cu astfel de presiune”. La rândul său, portarul Eduard Stăncioiu a precizat: “Avem nevoie de victorie şi vom face totul pentru a o obţine! Ştiu că ne va fi greu, dar ne vom lupta pentru şansa noastră”.
Trică a văzut partida din tribune
Suspendat pentru partida de ieri cu Bordeaux din cauza unui cartonaş roşu primit uşor în meciul din Franţa, Eugen Trică a spus la gsp TV: “E greu să vezi meciul de pe margine. Din cauza acelei simulări, când mai erau două minute de jucat, ratez această partidă. Asta e, am luat o etapă de suspendare. CFR este favorită la acest meci, Bordeaux îşi joacă ultima şansă, dacă noi vom fi cei care câştigă nu mai putem rata locul trei. Dacă arbitrul nu permite un joc la limita regulamentului, ne vom impune. Luaţi fiecare în parte, jucătorii CFRului sunt mai buni decât cei de la Bordeaux. Nu va conta absenţa mea”.
«Cocoşii» au venit cu nasul pe sus
Delegaţia franceză a afişat, înaintea meciului, o mină superoptimistă, toţi jucătorii pregătiţi de Laurent Blanc fiind convinşi că vor scoate un rezultat bun în România. Cel mai războinic a fost Jurietti, care a declarat: “După ce am pierdut în faţa Romei, am ştiut că trebuie să câştigăm ambele partide cu românii pentru a mai putea spera la calificarea în optimi. Ştim ce trebuie să facem!”.
Trombetta, elogiat de francezi
Site-ul francez Sud-Ouest.com i-a făcut o scurtă caracterizare antrenorului formaţiei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, înaintea jocului cu Bordeaux. “Era necunoscut până acum aproape două luni, dar astăzi inspiră respect. Nu avea nici un palmares, dar acum se luptă de la egal la egal cu Luiz Felipe Scolari, Luciano Spalletti şi Laurent Blanc. Sportul câteodată descoperă destine stranii, ca al acestui om”, a scris sursa citată.