Fotbalistul englez a făcut circ, recent, în avionul care îl transporta pe el și pe membrii familiei lui din Arabia Saudită în SUA. Cherchelit bine din cauza amestecului de alcool și somnifere, Rooney a reușit să declanșeze alarma atașată unei ieșiri de urgență a avionului și a proferat injurii la adresa însoțitorilor de zbor și a celorlalți călători. Drept urmare, a fost arestat temporar la aterizarea în Statele Unite.
Nu-i mai permite să iasă din casă neînsoțit
Incidentul a scos-o din sărite pe Coleen, soția lui Wayne. „Coleen i-a reproșat că își face de râs familia și l-a numit idiot. I-a interzis să mai iasă din casă neînsoțit”, a povestit o sursă din anturajul celor doi pentru revista Heat. Aceasta susține că doamna Rooney este îngrijorată de faptul că faptele reprobabile ale soțului ar putea determina sponsorii să-și rezilieze contractele cu fotbalistul, în valoare totală de circa 6 milioane de lire sterline pe an: „Amândoi știu că, în SUA, imaginea publică este foarte importantă”.
Coleen Rooney mai are un motiv de îngrijorare. „E neliniștită când se gândește că va veni momentul ca Rooney să-și aghețe ghetele în cui. Îi e frică ca nu cumva Wayne să-și umple timpul liber bând excesiv. El e băiat bun, dar devine labil când bea. Ea este conștientă că lumea o judecă și pe ea pentru excesele lui și că acestea le pătează imaginea pe care încearcă să și-o construiască în SUA”, a mai afirmat sursa jurnaliștilor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0e830c562fe787e0825bee817a0930d9.webp)
Poate te interesează și Românul Gyenes a abandonat în etapa a opta a Raliului Dakar 2019
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_503792042d05c83b059b3dcb7c12f3d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13d77b5f0da4e7e4e5b0a0a64a7ca76c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5d788d4c752f540c09827456fdaecc12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bad5579c4dd18a16e8cc8b162fb54aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9f45fe7b09b46a37268dbf4d3b9a14ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f179ca61111c46ecd2df4ed57a485719.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_14e8ff470a342dcbefd19f4cfa3aa2f8.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1aae9a83b7026085dba5c40211e033ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0458462c93d70ca706ea95b796fffbec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_05d493697dd39831b3701555c98f2aef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6ad507d03234588170d6c61d44e49894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_f3a724216c0c16b2a7a2dd49855802ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_02d86c5dfe2b5e1ca46204c62fb98f58.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_597a00028426f25cd46fa3591de0bdc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e510f72b8aa982c48687b856464250f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c48a465bf1049b479ec1ad4c8fe54f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_68231aeb47913d0385a53096fc0b6726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_366615b72685a09786cca0bafb575948.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_c08aacb635f538471908a30fe12259e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b32c271ee072b59370b1c02d6421fc45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8e61b70af5f23c7f5cd69b0b1f9ab127.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.