Dorit cu insistenţă de Steaua, dar şi de CFR Cluj, Wesley l-a anunţat pe patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, că vrea să părăsească în această vară gruparea moldavă. „M-a contactat Steaua, însă eu acum plec acasă, în vacanţă. O să negocieze impresarul meu cu cine este interesat de mine. Vreau să câştig un campionat, aceasta este ambiţia mea, orgoliul meu”, a mărturisit Wesley pe aieroport, înainte de plecarea în vacanţă.
Fotbalistul brazilian a adăugat: ”A fost greu să mă uit cum CFR Cluj a sărbătorit titlul de campioană. Toţi zic despre noi că suntem cei mai buni, dar CFR câştigă mereu titlul. Vreau să plec de la Vaslui, dar mai am contract încă un an şi jumătate. Să vedem ce va fi. Din vorbe, toţi mă vor, Gigi Becali, Copos, Mureşan, dar trebuie să se aşeze cu mine la masă şi să negociem”.
În sezonul recent încheiat, Wesley a devenit golgheterul campionatului, după ce a marcat 27 de goluri.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară