Tot joi, Irina Begu a învins-o pe canadianca Rebecca Marino într-un meci contând pentru primul tur al competiției care a fost început ieri, dar a fost întrerupt în repetate rânduri de ploaie și a fost în cele din urmă amânat de lăsarea întunericului.
În cele din urmă, meciul a fost continuat joi și sportiva din România aflată pe locul 30 WTA a reușit să se califice în turul doi, unde o va întâlni pe rusoaica Anna Blinkova (40 WTA).
Venită la Wimbledon după o controversă creată de o postare făcută în mediul online, Sorana Cîrstea a făcut joi surpriza și a învins o sportivă mult mai bine clasată în ordinea mondială. După peste două ore și jumătate, românca aflată pe locul 37 WTA a învins-o pe letona clasată pe 17 WTA, scor 4-6, 7-6 (6), 6-4.
În primul meci al zilei disputat de reprezentantele României, Ana Bogdan (57 WTA) a trecut de americanca Alysia Parks (51 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-2. Sportiva din București va juca în turul trei al competiției britanice împotriva ucrainencei Lesia Tsurenko (60 WTA).
Singura înfrângere a fost suferită de Jaqueline Cristian (133 WTA), învinsă joi de Beatriz Haddad Maia, sportivă din Brazilia aflată pe locul 13 în lume. Brazilianca va fi adversara Soranei Cîrstea în turul trei al competiției.
Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, fiind al treilea turneu de Grand Slam din acest an.