All England Club, care organizează turneul londonez, îşi va minimaliza cu ajutorul asigurării pierderile de la Wimbledon, care în mod normal genera anual venituri de peste 250 milioane lire sterline şi un beneficiu brut de 4,5 milioane lire sterline.

Conform presei engleze, asigurarea va permite supravieţuirea turneului şi în viitor, la care se adaugă contribuţia adusă de All England Club către Federaţia engleză de tenis.

Lipsa unei asigurări i-a forţat pe organizatorii turneului de la Roland Garros să mute printr-o decizie unilaterală Grand Slam-ul pe zgură în luna septembrie, pentru că anularea lui ar provoca o lovitură dură pentru tenisul francez.

Cu drepturile de televiziune şi biletele de intrare acoperite, Wimbledon va avea de pierdut doar din activităţile comerciale şi vânzarea de produse alimentare, inclusiv faimoasele căpşuni cu frişcă de Wimbledon.

De câteva săptămâni, instalaţiile All England Club au fost închise, la fel ca şi muzeul şi magazinul turneului, în urma recomandărilor dictate de guvernul britanic în lupta contra virusului Covid-19.

Va fi a 11-a ediţie a turneului de la Wimbledon care nu se joacă, celelalte fiind anulate din cauza primelor două războaie mondiale.

Simona Halep a cucerit anul trecut la Wimbledon cel de-al doilea său trofeu de Mare Șlem, după cel câștigat în 2017 la Roland Garros.

 
 

Urmărește-ne pe Google News