Prima reprezentativă a trebuit să aleagă unde vrea să se cazeze pe perioada Europeanului. Iar selecționerul Edward Iordănescu și stafful Federației Române de Fotbal au ales Würzburg.

Iar primul impact vizual al orașului este Cetatea Marienberg. O bijuterie medievală, construită deasupra Würzburgului, loc de întâlnire al celor care vor să aibă o panoramă superbă a întregii zone.

Sursa nesfârșită de poze pentru Instagram. Cetatea sau fortăreața Marienberg, așa cum mai este cunoscută, are părți arhitectonice cu o vechime de peste o mie de ani.

img-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

E liniște pe străduțe, lumea e relaxată

De pe dealul cetății se ajunge în doar câteva minute în centrul orașului. Kilometrul zero al distracției și al bunei dispoziții. Terase pe dreapta și pe stânga, magazine cu tot felul de dulciuri și produse de panificație, dar și de haine și produse de îngrijire personală pentru femei.

Ca să ajungi în centrul Würzburgului, drumul cel mai plăcut și liniștit este pe „Podul vechi”. Sau pe Podul Old Main, așa cum îl cunoaște toată lumea, pentru că pe sub el trece râul Main.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Localnicii spun că primul pod de piatră din Germania a fost construit pe locul podului de astăzi, în jurul anului 1120. A fost stilizat cu statui baroce ale unor sfinți, înalte de 4,5 metri, în 1730.

Clădiri istorice, distruse de mii de tone de explozibil

De pe pod ajungi direct în fața unor alte clădiri istorice, extrem de apreciate și fotografiate de cei care vin în Würzburg. Vorbim de Grafeneckart, care în prezent este sediul primăriei orașului din Bavaria. Construită în 1659, clădirea a fost desemnată inițial drept reședință episcopală.

Imagine din timpul războiului, din Wurzburg FOTO mainpost.de
Imagine din timpul războiului, din Wurzburg FOTO mainpost.de

Bijuterie istorică, clădirea a fost serios avariată după ziua de 16 martie 1945, cu șapte săptămâni înainte de capitularea Germaniei. Atunci, o mie de tone de explozibil au fost aruncate asupra orașului.

Peste 5.000 de oameni și-au pierdut viața în 20 de minute de bombardament, orașul fiind avariat în proporție de 90 la sută. „Mai puternică decât moartea și distrugerea este dorința noastră de a trăi” este mesajul care tronează la loc de cinste pe clădire.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Zece universități și 30.000 de studenți

Universitatea din Würzburg a fost fondată în 1402 și este una dintre cele mai vechi universități din Germania.

În prezent, Universitatea are aproximativ 30.000 de studenți, mai bine de două mii venind din exteriorul Germaniei pentru a face studiile aici. Laboratorul original al lui Wilhelm Röntgen, unde a descoperit razele X în 1895, se află chiar la Universitatea din Würzburg.

Și tot Universitatea de aici i-a acordat lui Alexander Graham Bell un doctorat onorific pentru munca sa științifică de pionierat. Are și un Conservator, fondat în 1797, fiind cel mai vechi conservator din Germania.

Paradisul iubitorilor de vin

Trei dintre cele mai mari 15 proprietăți viticole din Germania sunt în Würzburg. Iar prima dovadă a viticulturii în această zonă datează încă din anul 779! Cea mai veche proprietate viticolă din Germania este „Hofkeller Würzburg”, care peste patru ani va sărbători 900 de ani de existență.

Principalele tipuri de vin din această regiune sunt Riesling și Silvaner. La toate terasele din oraș, dar în special pe cel mai cunoscut pod din Würzburg, se consumă vin din belșug.

Sunt puncte de vânzare speciale unde localnicii și turiștii cumpără vin pe care-l savurează mergând la pas pe străduțele pline de istorie din centrul orașului sau admirând râul Main, unul dintre cei mai importanți afluenți ai fluviului Rin, care străbate landurile Bavaria și Hessa. Paharul se vinde cu șase euro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI