Dacă în fotbal s-ar puncta şi atmosfera, probabil că Giuleştiul s-ar bate acum la Liga Campionilor. Cum însă nu joacă galeriile, ci doar neputincioşii unui Peseiro şi mai neputincios, Rapid s-a prăvălit inutil peste Steaua, şi ea o trupă bandajată după accidentele din Europa.
Ogăraru a lovit bara
A mişcat o idee Julio Cesar, a muşcat bara şi Ogăraru, dar în rest s-a dormit uniform, la adăpostul unor tactici construite în tranşee, nu în linia întâi. Zapata s-a trezit de câteva ori umblând aiurea, ca un somnambul, prin careu, dar nu l-a amendat nimeni, pentru că Goian a fost acolo, pe linia porţii. Bogdan Stancu, rezerva de câlţi, a dat şi el cu piciorul în oala cu lapte şi Tudor a fluierat imediat obştescul sfârşit al unui derby cu destin neterminat. 0-0 pentru Dinamo, de fapt clişeul acestui tur, Rapid zace în colţul performanţei şi plânge după bani iar Steaua a mai rezolvat un meci fără victorie. Al zecelea. În ritmul ăsta, în curând n-o să mai conteze că Dinamo a zburat la opt puncte, ci că Gaz Metan a venit la nouă lungimi.
Gigi Corsicanu a văzut meciul cocoţat pe teatrul Giuleşti!
Fostul lider al galeriei Rapidului, Gigi Corsicanu, a încercat să intre în stadion, deşi are interdiciţie pentru doi ani să asiste la partidele din prima ligă. Recunoscut de jandarmi, Corsicanu a făcut calea întoarsă, dar nu a renunţat la gândul de a vedea derby-ul pe viu. Alături de câţiva prieteni, acesta s-a urcat pe acoperişul Teatrului Giuleşti, aflat în vecinătatea arenei, urrmărind de la înălţime partida echipei sale de suflet.
Dragomir, băgat în sperieţi de galeria Rapidului
Înaintea meciului au lipsit confruntările majore între grupurile de ultraşi ale celor două echipe, singurul moment fierbinte consemnându-se în parcarea compexului Carrefour din Grozăveşti, unde câţiva fani s-au luat la bătaie. Forţele de ordine au intervenit rapid şi au reţinut, se pare, patru suporteri giuleşteni. Suporterii gazdelor l-au luat în vizor pe şeful LPF, Dumitru Dragomir (foto), care, speriat, a vrut să părăsească stadionul! După ce s-au calmat spiritele, „Corleone” s-a reîntors în tribună.