Xavi Hernandez a primit trofeul pentru cel mai bun jucător, în viziunea cititorilor ProSport, ocazie cu care a acordat şi un interviu publicaţiei. Astfel aflăm lururi mai puţin ştiute, precum că fotbalistul Barcelonei a fost copil de mingi pentru Hagi şi Popescu în anii 90, dar şi că ştie foarte bine Generaţia de Aur a României.

„Pe Hagi şi Popescu i-am prins jucând aici. Îmi aduc aminte că eram foarte tânăr, eram copil de mingi şi îi vedeam atunci pe toţi marii jucători de la Barça. Dar de ei îmi aduc aminte foarte bine şi de la turneul final din SUA”, a dezvăluit Xavi.

Creierul Barcelonei îşi aduce aminte şi de Răducioiu, Ilie Dumitrescu şi chiar Prodan şi Stelea. „Dacă stau puţin să mă gândesc, cred că pot spune mai mult de jumătate din echipa din 1994”, a mai spus jucătorul catalan. „Când faci performanţă, lumea nu te uită”, a completat fotbalistul care spune că admira stângul lui Hagi şi că învăţa de la fiecare mare fotbalist.

Urmărește-ne pe Google News