Când îi ai pe dreptunghiul cu zgură pe cei mai valoroşi doi jucători din istoria tenisului românesc, Ilie Năstase şi Andrei Pavel, pe Bahrami, în trecut bufonul şahului iranian şi, în premieră, pe Yannick Noah, actualmente cântăreţ, show-ul e garantat. Francezul a servit prima porţie de râs de cum a apărut printre români: “Îmi place să joc contra bătrânilor. Cel puţin Ilie e aşa bătrân, că nici nu mai aude ce spun!”.
Apoi, n-a mai fost nevoie de cuvinte. Limbajul nonverbal al lui Noah i-a cucerit pe spectatorii uluiţi de giumbuşlucurile sale. De o inventivitate fără margine, a compus ad-hoc cel mai bogat repertoriu de poante întâlnit vreodată pe un teren de tenis. Şi s-a comportat ca un travestit, interpretându- şi excelent rolul de “fetiţă”: a trimis pupicuri spre înaltul tribunei, a mers legănat sau s-a jucat cu o imensă minge de culoare roz.
Foto: www.opentenis.ro