UPDATE 14.50
Florin Zalomir a fost eliminat din 16-imile tuurneului de sabie, după ce a pierdut în faţa sud-coreeanului Gu Bongil, scor 15-12.
UPDATE 14.30
Tiberiu Dolniceanu a pierdut în 16-imile de finală ale probei de sabie, scor 15-11, în faţa americanului Daryl Homer. Sportivul nostru a fost penalizat de două ori, cu câte un punct, deoarece a atacat înainte să primească acceptul arbitrilor.
Românul Florin Zalomir, locul 42 în lume, a câştigat asaltul împotriva unui adversar mai slab cotat, iranianul Abedeni Mojtaba (112 în lume), dar acesta a condus cu 3-1 şi 5-4. Rareş Dumitrescu, locul opt în topul mondial, se va lupta cu ucraineanul Dmytro Boyko (locul 36). Pe aceeaşi parte de tablou cu Dumitrescu se află şi Tiberiu Dolniceanu, care este favorit în duelul cu americanul Daryl Homer.

Născut şi crescut în Iaşi, Zalomir a făcut primii paşi în scrimă sub îndrumarea tatălui său vitreg, antrenorului emerit Iulian Biţucă şi a făcut parte doi ani din Legiunea Străină, celebra unitate de elită a armatei franceze. “M-am întors în ţară mai călit. După doi ani teribili, eram mai bine pregătit din punct de vedere fizic. Am avut nevoie doar de trei luni până când mi-am recăpătat şi supleţea pe planşă, aşa că am revenit repede în atenţia lotului naţional. Dintotdeauna am fost fascinat de armată, de uniformele şi de disciplina militară. Am avut ambiţia de a servi în cea mai prestigioasă armată din lume, motiv pentru care, în 2003, m-am dus în Franţa şi, după o lună de teste, am fost acceptat în Legiune“, a declarat, în 2010, Florin, al cărui stagiu în Franţa şi în Afganistan s-a întins pe durata a doi ani şi jumătate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Municipiile din România care au luat bani non stop din fonduri europene. Sunt campioane la atragerea investițiilor și s-au transformat peste noapte. Locul 1 a surprins întreaga țară, nimeni nu se aștepta
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI