Austriacul Thomas Morgenstern (24 de ani) a făcut spectacol, luni, la Innsbruck, în etapa a 3-a a Turneului celor 4 trambuline, impunându-se într-o manieră entuziasmantă în faţa celor peste 25.000 de spectatori prezenţi în tribunele arenei Bergisel. Sportivul din Spittal an der Drau e foarte aproape de a triumfa în prima competiţie sportivă a anului.
Există un sport şi mai periculos decât schiul. Săriturile cu schiurile! Exact acolo unde “cârcotaşul” Şerban Huidu se recuperează după un grav accident pe pârtie, tot oraşul Innsbruck a pulsat pentru Turneul celor 4 trambuline. 25.000 de oameni au fost prezenţi la arena Bergisel pentru a-şi încuraja eroul, pe Thomas Morgenstern. Şi Icarul n-a dezamăgit. Morgenstern se află la a 20-a victorie din carieră în Cupa Mondială şi la a patra în Turneul celor 4 trambuline, după cele obţinute la Bischofshofen (2009) şi Oberstdorf (2009 şi 2010). Lider la zi al întrecerii după primele două etape desfăşurate în Germania, “Morgi” a sărit 129,5 metri în prima manşă, evoluţie care i-a adus prima poziţie, pentru ca în manşa secundă să triumfe după alţi 126,5 metri. Cu un total de 266,5 puncte, săritorul austriac l-a devansat cu nouă puncte pe polonezul Adam Malysz (128 de metri, respectiv 127 de metri).
Astăzi este ultima etapă
Etapa finala a Turneului este programată azi (16.45, în direct la Eurosport), pe trambulina Paul-Ausserleitner din Bischofshofen (Austria), cu dimensiunea de 140 de metri. Morgenstern e ca şi câştigător, el având un avans de 27,3 puncte faţă de elveţianul Simon Ammann, locul doi la general, cvadruplu campion olimpic. Primele două etape au fost câştigate de Morgenstern (Oberstdorf) şi de Ammann (Garmisch).