Timişorenii au tot clamat înaintea meciului cu Dinamo că ei ar fi fost liderii întrecerii interne dacă n-ar fi fost penalizaţi cu şase puncte, iar matematica era de partea lor. Numai că, excelenţi la teorie, bănăţenii au picat fără dubii proba practică. Când în sfârşit a sosit clipa să le demonstreze adversarilor pe gazon cine e mai bun, elevii lui Duşan Uhrin jr s-au pierdut complet. E drept, au avut şi ceva ghinion, pentru că Gigel Bucur (16) sau Artiom Karamian (25) au irosit ocazii imense, care ar fi anulat autogolul slovacului Brezinsky (12). De cealaltă parte, Dinamo a dovedit un cinism rafinat până la perfecţiune, pedepsind aproape fiecare bâlbâială defensivă a gazdelor.
Boştină şi Ropotan au fost eliminaţi
Dănciulescu (53) şi Andrei Cristea (69) au profitat din plin de degringolada ce pusese stăpânire pe apărătorii timişoreni şi au făcut ca tabela să indice la final un scor de neprezentare, extrem de dureros pentru orgoliul Banatului. Dinamo a terminat partida în nouă jucători, pentru că Boştină şi Ropotan au fost eliminaţi într-un interval de patru minute (86 şi 90), dar gazdele se resemnaseră deja. Elevii lui Uhrin suferă prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon, iar bucureştenii pleacă neînvinşi din Banat pentru al 11-lea an consecutiv. Un bilanţ care hrăneşte din plin complexul de superioritate al dinamoviştilor în faţa rivalilor lor bănăţeni.
Iancu i-a numărat neuronii lui Turcu
Pentru că Vasile Turcu (foto) afirmase că Marian Iancu nu ar mai trebui să vorbească despre meci după ce a anunţat că se retrage din fotbal, finanţatorul lui FC Timişoara i-a replicat acid dinamovistului: „La cantitatea de neuroni pe care o are dânsul, îi dau o veste: am funcţia pe care o deţine şeful lui de la Dinamo, Nicolae Badea”.
Fanii dinamovişti, puşi pe harţă
Suporterii bucureştenilor şi-au dat iar în petic. După autogolul lui Brezinsky, ei au aruncat spre teren cu o petardă, un minut mai târziu au afişat un banner pe care scria „Zambon e beton”, spre furia fanilor gazdelor, iar ulterior au trimis o torţă spre un sector ocupat de susţinătorii Timişoarei.