Petre Cozma, tatăl fostului sportiv, nu se poate opri nici acum din plâns.

„Nu-mi vine să cred că au trecut zece ani de când Marian nu mai este. Plâng neîncetat de o săptămână de dorul lui”, a declarat, pentru Libertatea, Petre Cozma.

Acesta a continuat: „Nici nu știu cum am putut să rezist în acești ani. E ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, inima îmi este frântă, dar cu toate astea încă îmi mai bate în piept”.

Petre Cozma, care i-a făcut parastasul lui Marian în urmă cu două săptămâni, a fost, zilele trecute, la Sfântu Gheorghe, unde cei de la echipa locală, CSM, i-au făcut o surpriză.

„Cei de la CSM Sfântu Gheorghe au organizat un eveniment în memoria lui Marian, la finalul căreia mi-au dat o plachetă specială. Le mulțumesc din suflet”, spune, emoționat, tatăl fostul handbalist.

Zece ani fără Marian Cozma. Petre, tatăl fostului handbalist: ”Plâng neîncetat de o săptămână”

Comemorare la Veszprem

Acesta a fost invitat între 7 și 10 februarie în Ungaria, la Veszprem, unde se vor avea loc mai multe evenimente dedicate memoriei lui Marian, dar a declinat oferta.

„Îmi pare rău, dar nu pot să mă duc, de abia mai merg. Cei de la Veszprem îmi rezervaseră și mie, și nepotului, Andrei, bilete de avion și cameră la hotel, dar, din păcate, nu am cum să ajung. Sunt însă cu inima alături de cei de acolo pentru că nu mi-au uitat băiatul!”, a conchis, suspinând, Petre Cozma.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Clubul Veszprem în colaborare cu primăria orașului organizează, vineri, o comemorare a celui care a fost Marian Cozma. Evenimentul este urmat de dezvelirea în Veszprem Arena a unui bust al lui „Păsărilă”.

Mâine, înainte și după meciul cu FC Barcelona din Liga Campionilor, vor continua evenimentele dedicate memoriei lui Marian Cozma.


Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda se căsătoresc civil în scurt timp, dar nu au stabilit încă meniul. Petrecerea va fi într-un club cu piscină

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI