Dupa ce a purtat tricoul rivalelor Dinamo si Rapid, Ianis Zicu ar putea sa-l imbrace incepand din 2008 si pe cel al Stelei. Giovani Becali si varul sau Gigi pun la cale transferul-soc: Zicu, din ‘Stefan cel Mare in Ghencea.
Si asta, dupa ce nu mai devreme de aceasta vara, impresarii Giovani si Victor Becali au rascumparat contractul lui Ianis de la Inter Milano, special pentru a-l directiona catre Dinamo, dupa ce acesta fusese imprumutat de italieni in Giulesti.
Insa odata cu impacarea verilor certati, cercul de interese s-a orientat catre Steaua. Pe de o parte, cei doi agenti, care au primit unda verde pentru a semna contracte de reprezentare cu cei mai curtati jucatori ai ‘ros-albastrilor, Goian si Dica. Pe de alta, Gigi Becali, care va incerca in aceasta iarna sa mute spectaculos pe piata transferurilor, avandu-i in spate pe verii sai, in speranta ca astfel va putea reabilita echipa.
Iar prima mutare-soc ar putea fi aducerea lui Ianis Zicu in Ghencea, asta dupa ce in urma cu cateva zile Giovani i l-a propus varului sau. Practic, singura conditie majora pentru ca tranzactia sa se materializeze este ca mijlocasul in varsta de 24 de ani sa isi dea doar acordul de a evolua din iarna pentru Steaua.
Daca pleaca Goian, vine Tamas de la Auxerre
Si, mai mult ca sigur, aceasta mutare va atrage dupa ea si altele. In ‘vizor se mai afla Daniel Niculae si Gabriel Tamas, ambii de la Auxerre. Sansele ca ultimul sa ajunga la Steaua in aceasta iarna sunt cat se poate de mari, insa doar in momentul in care Dorin Goian va prinde un contract ‘afara.
Gigi Becali l-a vrut in vara
Inainte de a ajunge la Dinamo, in vara, Gigi Becali si-a manifestat interesul pentru Ianis Zicu: ‘Pe Zicu l-am vrut si eu, dar nu s-a putut. Pentru mine era 3,3 milioane de euro, iar pentru Dinamo, un milion. N-aveam bani. Asta e!, declara patronul Stelei in luna iunie a acestui an, aratand astfel cu degetul catre verii sai, Giovani si Victor Becali, cu care in acea vreme era certat si care au facilitat transferul mijlocasului in ‘Groapa.
Ianis trage tare dupa accidentare
Momentan, Ianis Zicu se afla la clinica Isokinetic de la Bologna, acolo unde se pune pe picioare dupa accidentarea avuta in meciul tur cu Lazio, cand a suferit o leziune a ligamentelor de la genunchiul drept. Acolo, Zicu sta zi de zi cu Mirel Radoi, cel care ar putea sa-i devina coleg in scurt timp. Revenirea mijlocasului pe terenul de joc este anuntata o data cu startul returului.
Patronul din Ghencea a uitat de Ienei
Negocierile dintre Gigi Becali si Emerich Ienei (foto) privind preluarea postului de director tehnic de catre ultimul au sanse de materializare zero. Si asta pentru ca fostul antrenor al ‘vitezistilor a pus o conditie clara, pe care insa nu a vrut sa o dezvaluie.
„Il stiu pe Gigi de cand avea 16 ani”
‘Am purtat o discutie preliminara cu Gigi Becali cu ocazia meciului Stelei cu Sevilla. Noi stim foarte multe unul despre celalalt, pentru ca il cunosc pe Gigi de cand avea 16 ani. Am pus o conditie, iar atunci cand imi va fi acceptata, si eu voi accepta oferta. Dar nu totul depinde doar de el, ci si de alte persoane care au un cuvant de spus in cadrul clubului. A ramas ca ma va suna, insa nici pana acum nu am primit vreun telefon de la el, a dezvaluit Ienei. Se pare ca acea conditie despre care vorbeste Ienei se refera la implicarea conducerii la echipa, pe care nu vrea sa o accepte in momentul in care va reveni la Steaua.