Portăriţa Mihaela Ciobanu a netezit drumul Spaniei spre argintul european la handbal feminin.
Fostul portar al Rapidului şi al României, Mihaela Ciobanu (35 de ani), a debutat pentru Spania chiar la Campionatul European din Macedonia. Veterana ibericelor, supranumita “Mişela” sau “Zidul”, a avut prestaţii magistrale, care au culminat cu evoluţia din semifinala cu Germania, câştigată de Spania cu 32-29!
Avea peste 70 de selecţii pentru naţionala de handbal feminin a României, însă din 2000 nu a mai venit la lot, după un diferend cu federalul Remus Drăgănescu. Dacă la noi handbalistele se retrag pe capete, Luminiţa Huţupan şi Carmen Amariei fiind la ora luării unei astfel de decizii, pentru Spania, stelele se nasc la 35 de ani. Plecată de 8 ani în Peninsula Iberică, portăriţa Mihaela Ciobanu a obţinut cetăţenia doar cu două săptămâni înainte de turneu. “Sunt româncă, dar acum fac totul pentru ţara mea adoptivă”, spune sportiva, care în România a evoluat la Rapid. S-a apucat de handbal la 9 ani.
A primit cetăţenia acum două săptămâni
Când a ajuns la 20, era o obişnuită a lotului naţional. După Euro 2000, n-a mai onorat nici o convocare. A plecat în Spania, la Alicante, unde şi locuieşte. Iar ibericii au reperat “comoara”. Formalităţile de obţinere a cetăţeniei au durat peste trei ani, totul simplificându- se când s-a căsătorit cu handbalistul Mario De Las Heras Simon, şi el tot goalkeeper. Ceea ce n-a reuşit cu Româ- nia, o medalie la turneele finale, Mihaela a izbutit cu Spania. N-a fost să fie aur după finala de aseară cu Norvegia (21-34), ci doar argint, dar asta nu-i scade cu nimic din merite.
Ea şi soţul ei au o firmă de impresariat sportiv
Mihaela şi soţul ei, Mario De Las Heras Simon (foto), care este director sportiv la clubul Cuenca, licenţiat în drept, sunt şi deţinători ai unei agenţii apreciate de impresariat sportiv, “Handball Agent”. Cei doi, care sunt ajutaţi de fratele lui Mario, directorul firmei, au semnate contracte de reprezentare cu sportivi din Spania, Germania, Danemarca, Slovenia, Franţa şi Italia.
MIHAELA CIOBANU
-Data naşterii: 30 ianuarie 1973;
-70 de selecţii la naţionala României, 8 selecţii la naţionala Spaniei;
-A jucat la Rapid, Mar Alicante, Bera Bera, Cementos la Unión Ribaroja;
– Absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.
Cu Belarus în baraj
Naţionala feminină de handbal va înfrunta selecţionata Belarus în play-off-ul pentru calificarea la CM 2009, s-a stabilit ieri la Skopje (Macedonia), prin tragere la sorţi. Manşa întâi se va juca în deplasare, pe 6 sau 7 iunie 2009, returul fiind programat o săptămână mai târziu, în România. La CE, Belarus a învins Austria, a remizat cu Suedia şi Germania şi a pierdut cu Rusia.
Ardean, în echipa ideală
Valentina Elisei-Ardean a fost aleasă în echipa turneului final din Macedonia, fiind considerată cea mai valoroasă extremă stânga a CE. Altfel, portăriţa Luminiţa Huţupan Dinu s-a retras din lotul tricolor, iar antrenorul Radu Voina, după cum se preconiza, o aşteaptă cu braţele deschise alături de el pe bancă. “Va fi secundul meu alături de Vlad Caba”, a spus Voina.