Situatia romanului de la Sheriff Tiraspol, Marian Parsa, pare sa se agraveze, conform declaratiilor facute de tatal jucatorului, Costel Parsa, si el fost fotbalist la Flacara Moreni sau Metalul Plopeni.
Golgheterul campionatului moldovenesc in prima parte a sezonului, Marian Parsa, se afla din nou in Germania, la clinica de oncologie din Regensburg. ‘Copilul meu e cu un picior in groapa, sunt disperat. Medicii mi-au spus ca nu-mi pot garanta inca daca are sanse sa scape. A facut sase sedinte de chimioterapie, dupa care doctorii au luat decizia operarii nodulilor cancerosi, spune tatal lui Parsa, aflat in Germania, alaturi de baiatul sau.
Marian Parsa, fost jucator al Petrolului Ploiesti, a fost depistat in urma cu cateva luni cu noduli cancerosi. El a fost nevoit sa renunte la cariera fotbalistica si sa se concentreze ca sa lupte pentru viata sa.
Familia a ramas fara bani dupa ce a vandut tot din casa
Familia lui Parsa trece printr-o grava criza de bani, chiar daca o parte a tratamentului este suportata de clubul Sheriff Tiraspol: ‘Fac orice sa-mi gasesc de munca in Germania sa pot sta alaturi de copilul meu. Spal masini, matur pe strazi, orice, nu-mi e frica si nici rusine de munca, doar sa pot sta alaturi de baiatul meu. Am dormit in masina mai multe nopti decat am stat in pat, de cand e copilul bolnav, pentru ca nu-mi permit sa platesc o cazare sau o chirie aici. Ne-am imprumutat, am vandut din casa ce am putut vinde, dar acum s-au terminat toti banii, pur si simplu, si nu mai am de unde lua altii, a dezvaluit Costel Parsa la emisiunea ‘Time Out de la un post de televiziune din Ploiesti.