Magistrații Tribunalului Constanța au admis, vineri, contestația procurorilor DNA împotriva eliberării condiționate a lui Ioan Becali (63 de ani), condamnat în dosarul transferurilor, acesta rămânând în continuare in penitenciar, transmite Agerpres.

Sentința judecătorilor este definitivă. La termenele din octombrie și din noiembrie anul trecut, magistrații Judecătoriei Medgidia au dispus eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare la Penitenciarul Poarta Alba, după ce au admis cererea condamnatului de eliberare condiționată și, respectiv, propunerea comisiei de specialitate din penitenciar formulată în același sens.În ambele cazuri, deciziile judecătorilor au fost contestate de procurorii DNA.

Ioan Becali a fost condamnat în Dosarul transferurilor, în martie 2014, alături de alți reprezentanți ai fotbalului românesc. În detenție, Giovani a scris trei cărți, reușind astfel să își reducă pedeapsa cu 90 de zile.

Urmărește-ne pe Google News