„Un fault mai clar n-am văzut”, avea să declare, ulterior, Gigi Becali la GSP TV, în vreme ce patronul Universităţii, Adrian Mititelu, regreta, la pauză, că nu şi-a scos echipa de pe teren.
Nervii au izbucnit aproape instantaneu, însă cei care s-au folosit de moment au fost tot dinamoviştii. Marius Niculae a speculat încă o naivitate a apărării lui Wotte, pentru 2-0, în minutul 17.
Când toată lumea credea că urmează dezastrul pentru Craiova, Dina a găsit calea spre gol, patru minute mai târziu, finalizând, în sfârşit, una dintre ocaziile oltenilor. Încurajaţi de reducerea scorului, oaspeţii au forţat, dominând net următorul sfert de oră. Poate că tocmai asta avea să-i coste spre final.
Consumul enorm de energie din prima repriză, pe un teren practic desfundat, i-a obligat pe craioveni să capituleze prea devreme, ei neavând practic decât o singură ocazie de gol în repriza secundă: şutul lui Gîngioveanu din minutul 86, care s-a oprit sub Dolha. Şi, în vreme ce Dinamo îşi face socoteala că poate reveni în lupta pentru titlu, Craiova lui Wotte priveşte tot mai îngrijorată spre zona retrogradării, de care n-o desparte decât un singur punct.