Ibrahimovici va avea o statuie de 2,7 metri, care va fi amplasată în fața stadiounui „Friens Arena” (fostul „Rasunda”) din Stockholm.
Monumentul îl înfățișează pe Zlatan la bustul gol, pentru că a evoluat la atâtea cluburi mari, încât i-ar fi fost greu să aleagă ce „tricou” să-i fie desenat pe statuie.
Își compară monumentul cu „Statuia Libertății”
Zlatan n-a fost deloc „zgârcit” cu laudele la adresa propriei statui. „Când mergi la New York, vezi Statuia Libertății. Când vei veni la Stockholm, vei vedea statuia lui Zlatan”, a scris acesta pe „Instagram”, alături de poza care-l înfățișează lângă statuie, aflată în curs de finalizare.
Zlatan Ibrahimovici a fost declarat de 11 ori cel mai bun jucător al anului în Suedia. Jucătorul de origine bosniacă are 62 de goluri în 114 meciuri la națională.