„Autoritatea Aeronautică Română ar trebui să se sesizeze. Sunt piloţi la Blue Air care nu şi-au mai primit banii de mult. Sunt foarte stresaţi pe această temă şi ar putea pune în pericol siguranţa în traficul aerian (…) E adevărat că sunt oameni care trăiesc în România cu 300 de lei, dar eu am muncit pentru banii mei şi sunt obişnuit cu un anumit standard de viaţă. Am minte de aviator, nu de împingător de roabă!”, a spus fostul pilot, pentru adevarul.ro.
Totodată, Adrian Iovan este revoltat şi de banii pe care-i primeşte în urma recalculării pensiilor şi spune că a eliminat din bugetul său suma de bani pe care în mod normal o aloca pentru medicamente şi haine: „ Am ajuns la fundul sacului. Nu-i mai pot plăti pensia copilului, iar de fiecare dată când ies cu Albert în oraş şi vrea o jucărie îi spun că statul ne-a luat banii de jucării. Asociaţia Aviatorilor Pensionari, din care fac parte, a dat statul în judecată, pentru că nu este normal ca pensiile să fie influenţate retroactiv. De la 15.000 pe lună am rămas cu 1.900 de lei”, a declarat Adrian Iovan. Acesta a încheiat o poliţă în urma căreia băiatul său ar fi trebuit să primească la majorat peste 100.000 de euro, dar de câteva luni nu a mai plătit asigurarea.
„E greu să-ţi gestionezi viaţa pentru situaţiile viitoare în situaţia de faţă. Am de gând să protestez în mod concret, acesta fiind o formă de exprimare. Ca şi mine cred că mai sunt alţi zeci de angajaţi care aşteaptă de atâtea luni de zile o vorbă de la firmă. Nu sunt nici sponsorul nici banca de finanţare a companiei, le-au ajuns şapte luni de zile, trebuia să se redreseze de atunci. Banii s-au încasat şi nu înţeleg de ce nu au ajuns şi sub formă de salarii la piloţi şi însoţitori de zbor. Dacă pensia a fost diminuată cu 87% este greu să te mişti de pe o zi pe alta. Mă voi interesa să aflu de formele legale înainte de a începe protestul”, a mai spus fostul pilot, în cadrul emisiunii Acces Direct.